Cauta

Câţi bani va câştiga un român după ce vom adopta şi noi salariul minim european

salariul minim

În 2023, după ce majoritatea statelor din UE au majorat salariile minime în încercarea de a acoperi inflația uriașă, salariile variază în UE de la 398 de euro/lună la 2.387 euro/lună.

22 de state membre ale UE au legi privind salariul minim de care beneficiază cei mai săraci lucrători, scrie euobserver, precizând că cinci state determină salariul minim prin negocieri salariale colective.

Salariul minim din România ar creşte cu 800 lei

Sunt state europene care nu vor fi influențate de noile prevederi dintr-un motiv simplu și anume pentru că au salarii minime suficient de mari încât noile norme europene să nu schimbe situația. Nu este cazul României care are unul dintre cele mai mici salarii minime reglementate din Uniunea Europeană, aproximativ 600 euro, sumă brută. Mai jos sunt doar Bulgaria, cu 400 de euro, și Ungaria.

Concret, dacă venitul minim adecvat ar fi de 50% din salariul minim brut ar trebui să crească la 3.500 lei. Dacă se ia în calcul coșul de consum pentru un trai decent, salariul minim net ar trebui să crească cu 800 lei

Salariul minim în Europa:

Ultimele stiri

  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Omul care l-ar ajuta pe Trump să răstoarne economia globală
  • „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?
  • Mediul de afaceri confirmă încrederea în politicile PSD de creștere economică
  • Ne mai luăm mult la mișto, domnule Dan Voiculescu?
  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Exit mobile version