Cauta

Avocatul Poporului, front comun cu USR și activiștii de mediu. Atac la securitatea energetică a țării

Avocatul Poporului amenință securitatea energetică a României

Cel mai important proiect energetic al țării a fost atacat la Curtea Constituțională chiar de Avocatul Poporului, care s-a alăturat, astfel, protestelor USR și ale activiștilor de mediu. Este vorba despre cele nouă hidrocentrale noi pentru a căror construcție s-au făcut derogări de la o lege care transpunea o directivă europeană. Doar trei din cele nouă hidrocentrale ar fi putut reduce importurile de energie cu 20%.

Tot mai multe piedici pentru construcția hidrocentralelor în România

În mod absolut neașteptat, Avocatul Poporului s-a transformat peste noapte în activist de mediu, alăturându-se, astfel, demersurilor USR și ale ONG-urilor, care cer interzicerea proiectelor hidroenergetice. Astfel, Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională una dintre cele mai importante acte normative din ultimii ani, care permitea continuarea construcției a nouă hidrocentrale de diferite capacități. Ordonanța de Urgență 175/2022 pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuție, stabilea o derogare de la Legea privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, act normativ care a transpus o directivă europeană. Guvernul a motivat necesitatea derogării prin caracterul strategic al proiectelor de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice.

”Finanțarea europeană prin planul de măsuri REPower EU presupune o perioadă redusă de timp pentru evaluare, fiind necesară asigurarea posibilității implementării până în anul 2026. Totodată, autoritatea centrală pentru apărare și securitate națională – Consiliul Suprem de Apărare a Țării, a stabilit prioritatea în raport cu situația de criză energetică actuală a proiectelor de investiții ale SPEEH – S.A., aflate în diferite stadii de realizare, prin îmbunătățirea rezilienței energetice a României. Neadoptarea unor măsuri în regim de urgență generează urmări cu impact negativ major, inclusiv cu privire la competitivitatea industriei energetice românești, având în vedere provocările actuale de natură geopolitică, precum și caracterul extraordinar al măsurilor ce se impun a fi adoptate în regim de urgență, în vederea creșterii securității energetice prin promovarea investițiilor necesare”, a explicat Executivul.

Nici energia verde nu mai este bună

De la închiderea aberantă a termocentralelor pe cărbune, în România nu s-a mai construit nimic. Cele nouă hidrocentrale, dintre care trei erau finalizate în proporție de 90%, ar fi reprezentat o gură de oxigen pentru Sistemul Energetic Național, aflat într-un pericol permanent de blackout, din cauza dependenței de importuri. Decizia Guvernului referitoare la construcția hidrocentralelor a fost atacată dur de ONG-urile de mediu, care s-au plâns la Bruxelles că amenajările ar afecta siturile Natura2000, scoțând, în acest mod, și cea mai verde energie din categoria regenerabilelor.

”Ordonanța de urgență dată de Guvernul Ciucă distruge practic 20 de situri Natura2000. Calculul economic nu justifică un asemenea atac distructiv asupra mediului înconjurător. Am spus mereu că această OUG a fost emisă pentru a scăpa de avizul de mediu și pentru a trece peste decizii judecătorești definitive, care au stabilit că proiectele hidroenergetice, cum sunt cele din Defileul Jiului, sunt ilegale. Este o minciună și că proiectele sunt finanțate prin programul RePowerEU, Comisia Europeană nu va aloca bani pentru distrugerea mediului înconjurător, ci, din contră, există șanse mari să deschidă procedura de infringement”, a declarat Stelian Ion, fostul ministru USR al Justiției, presei.

Fără capacități de producție

În Ordonanța de Urgență se prevedea finalizarea hidrocentralelor de pe râul Jiu, pe sectorul Livezeni-Bumbești, de pe râul Olt, defileu, pe sectorul Cornetu-Avrig, Pașcani de pe râul Siret, Răstolița, Surduc-Siriu, sectorul Cosmești-Movileni, de pe râul Siret,  Cerna-Motru-Tismana, Islaz, pe sectorul Izbiceni- Dunăre, precum și Cerna Belareca. Ordonanța  mai cuprindea și valorificarea potențialului energetic solar din zona Sadova-Dăbuleni, Dolj – UAT Sadova și dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze cu o putere instalată de 430 MW. În sesizarea de neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului împotriva ordonanței se arată că legea care transpune directiva europeană stipulează că exceptarea aplicării reglementărilor trebuie făcută de Ministerul Mediului, și nu de Guvern, și că trebuie informată Comisia Europeană, înainte de emiterea aprobării de dezvoltare, cu privire la decizia de exceptare luată, precum și motivele care justifică acordarea exceptării. ”Apreciem că, din moment ce Guvernul și-a arogat identificarea obiectivelor de investiții exceptate de la evaluarea impactului asupra mediului, nu este clar ce autoritate va îndeplini obligațiile ce decurg din normele legale, după declararea cazurilor excepționale”, remarcă Avocatul Poporului. Curios este faptul că Avocatul Poporului a așteptat aproape 7 luni de la apariția ordonanței pentru a face sesizarea de neconstituționalitate. Mai mult, din domeniile de activitate ale instituției nu fac parte nici protecția mediului și nici activismul de mediu.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • S.O.S la poarta AUR! Simion, scos din joc!
  • Baricada de la Inter reintră în actualitate ceva de speriat
  • Guvernul, făcut praf de economiști. Inflația va crește
  • Soarta criptomonedelor, la cheremul Americii?
  • Ministerul Energiei face jocul americanilor și îngroapă în datorii Nuclearelectrica
  • „Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural
  • Marea durere: criza costului vieții
  • Doamna Ursula s-a trezit la realitate: nu vrea să se alăture SUA într-un război comercial cu China
  • Noi reguli pentru fermierii români. Să nu mai producă dacă nu au cui să vândă
  • Exit mobile version