Cauta

Au curs sesizările: „Miros insuportabil” în Ploiești! Garda de Mediu, controale la rafinăriile din oraș

(sursa foto: Facebook/Primaria Ploiesti)

Mai multe sesizări ce au ajuns, miercuri dimineață, în atenția Gărzii de Mediu Prahova, formulate inclusiv de la nivelul Primăriei din Ploiești, au făcut ca inspectorii să înceapă controale.

Garda de Mediu Prahova a anunțat în ce anume constau verificările la cele două rafinării din Ploiești.

”În urma numeroaselor sesizări primite în această dimineață cu privire la disconfortul olfactiv resimțit, GNM CJ Prahova demarat controale de verificare a calității aerului la cele 2 rafinării din Municipiul Ploiești”, potrivit sursei citate.

Primăria a sesizat Garda de Mediu „cu privire la mirosul insuportabil din oraș”

O astfel de înștiințare a venit de la nivelul municipalității din Ploiești, respectiv de la Primărie. În care se atrăgea atenția asupra mirosului constatat la nivelul orașului, în dimineața zilei de miercuri, 23 februarie. „Primăria Municipiului Ploiești a sesizat Garda de Mediu Comisariatul Prahova cu privire la mirosul insuportabil din oraș din aceasta dimineață. Aceeași sesizare a fost transmisa și Instituției Prefectului județului Prahova.

Menționăm că sesizarea municipalității include și datele înregistrate la microstațiile de pe raza orașului. Municipalitatea a solicitat celor doua instituții aplicarea masurilor în conformitate cu prevederile legale pentru cei care au poluat olfactiv în această dimineata”, au transmis reprezentanții Primăriei conduse de către Andrei Volosevici, pe pagina oficială de Facebook.

Rămâne de văzut ce se va constata în urma acestor verificări și ce anunțuri oficiale se vor face pe această temă.

Controale și în București – ce s-a găsit pe terenuri de la marginea Capitalei

La finalul săptămânii trecute, de la nivelul Primăriei Capitalei, instituția condusă de către Nicușor Dan, se anunțase ce anume s-a constatat în urma unor controale, ca parte a unor acțiuni de combatere a poluării aerului în București.

„Mai multe zone cu acumulări masive de deşeuri au fost descoperite, vineri, de poliţiştii locali ai Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control Bucureşti cu ocazia unor acţiuni de combatere a poluării aerului în Capitală”, s-a transmis de la nivelul PMB, în data de 19 februarie.

Primăria Capitalei a anunțat că inspectorii Direcţiei Control din cadrul D.G.P.L.C.M.B. „au identificat, la marginea Capitalei, mai multe terenuri pe care erau depozitate şi arse ilegal cantităţi mari de deşeuri toxice, în special cauciucuri, cabluri electrice şi resturi provenite din dezmembrări auto. În urma arderii ilegale a acestora în atmosferă sunt eliberate substanţe chimice sub forma unor compuşi foarte toxici atât pentru oameni, cât şi pentru mediul înconjurător”.

Ultimele stiri

  • Asia Express – Emil Rengle & Alejandro iau imunitatea mare
  • Trump a semnat decretul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis/„Vom rezolva asta, așa cum am făcut la Washington”
  • Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-o terasă din Piatra-Olt: nouă persoane rănite
  • Avertismentul liderului de sindicat: „Circulația metroului ar putea fi oprită din această cauză”/Se așteaptă soluții de la Guvernul Bolojan
  • Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, reacție la gafele lui Moșteanu: Politica USR slăbește poziția României în fața partenerilor strategici
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 16 septembrie 2025 – Zi excelentã pentru activitatea mentalã
  • Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii
  • Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale din Polonia
  • Ambasadorul Marius-Gabriel Lazurcă, rechemat din Mexic: urmează drumul spre șefia SIE?
  • Exit mobile version