Cauta

Amenda zdravănă primită de un bărbat din Slatina, după ce a aruncat gunoaie într-o pădure

Amenda zdravănă primită de un bărbat din Slatina, după ce a aruncat gunoaie într-o pădure - Ziarul National

Un bărbat s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a aruncat unde nu trebuie mai mulți saci cu gunoi. Mai mult, a fost obligat să și curețe, și anume să ridice deșeurile din zonă.

Bărbatul a primit 30.000 de lei amendă și a fost obligat să ridice deșeurile din zonă, potrivit antena3.ro. Sancțiunea a fost dată de către polițiștii din Olt, după ce s-au făcut cercetări.
De la ce a pornit totul

Mai precis, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis, luni, prin intermediul unui comunicat, că poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu referitor la faptul că o persoană ar fi aruncat, săptămâna trecută, mai mulţi saci ce conţineau deşeuri, într-o pădure situată în extravilanul municipiului Slatina.

Astfel că s-au derulat verificări și s-a stabilit cine anume a aruncat deșeurile. Așa s-a ajuns la concluzia că e vorba despre un slătinean în vârstă de 41 de ani.

Polițiștii au făcut un control, împreună cu comisari ai Gărzii de Mediu

„Poliţiştii Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu comisarii din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Olt au efectuat, la data de 20 martie, un control pentru verificarea aspectelor sesizate, ocazie cu care au fost identificate atât zona, cât şi deşeurile inerte ce erau depozitate în saci, pe terenul situat în extravilanul municipiului Slatina.

În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul Poliţiei Locale Slatina, poliţiştii au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt”, a transmis IPJ Olt.

Așadar, ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost amendat și, mai mult decât atât, pus să ridice deșeurile din zonă.

Ultimele stiri

  • Europa se confruntă cu doi adversari: Rusia și SUA
  • Alarmă la Bruxelles: „Se joacă cu noi” — liderii europeni se tem de o înțelegere SUA–Rusia peste capul Ucrainei
  • Atac decisiv la Poșta Română. Compania nu mai vrea să distribuie pensiile românilor
  • Primar cu mandat scurt. Contează doar pentru (ne)încrederea în Bolojan
  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Exit mobile version