Cauta

Afganistan. Se întorc românii acasă! Anunțul premierul Cîțu

afganistan

Afganistan. Se întorc românii acasă! Anunțul premierul Cîțu

Cetăţenii români evacuaţi din Afganistan ajung sâmbătă, 21 august, în ţară, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, informează Ministerul Afacerilor Externe.

„Cetăţenii români care au fost evacuaţi din Afganistan ca rezultat al demersurilor Celulei de criză interinstituţionale, convocată în data de 13 august de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, sosesc în România astăzi, 21 august, la bordul aeronavei Forţelor Aeriene Române”, se precizează într-o informare de presă transmisă de MAE.

Conform sursei citate, aeronava Forţelor Aeriene Române care a evacuat, în aceste zile, cetăţeni români şi străini de pe Aeroportul Internaţional din Kabul, va ateriza în jurul orei 13,00 la Baza 90 Transport Aerian.

Florin Cîțu: „Felicitări!”

Premierul Florin Cîțu a salutat, într-un mesaj pe Facebook, acest eveniment, precizând faptul că împreună cu românii vor veni și 4 cetățeni bulgari.

„Românii care au fost evacuați din Afganistan se întorc acasă! Este vorba despre 15 cetățeni români și 4 bulgari care vor ajunge în România astăzi. Felicitări celor care au contribuit la evacuarea lor! Continuăm să ținem legătura cu restul românilor care se află în acest moment în Afganistan pentru a-i aduce și pe ei în siguranță acasă”, a anunțat șeful Guvernului pe Facebook.

Un român a rămas blocat în Afganistan

Vă amintim că 14 cetățeni români care au reușit să ajungă pe aeroportul din Kabul au fost evacuați cu o aeronavă militară C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române. Aceștia au ajuns la Islamabad, Pakistan, de unde au plecat spre România.

Un singur român a mai rămas de recuperat din teritoriile ocupate de talibani. Este vorba despre un angajat al unui program ONU, care a anunțat că nu poate ajunge la aeroport din cauza situației de securitate.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Maia Sandu, în centrul atenției: liderii europeni, SCUT în jurul său (FOTO)
  • Companiile etalon din sectorul energetic, profitabilitate de 23% din cifra de afaceri
  • Marea confruntare: Xiaomi vs Tesla și Apple
  • Primarul Mangaliei, arestat. Cristian Radu este acuzat de 5 fapte de luare de mită
  • Republica Specialilor: magistrații vor pensii, Nicușor – controlul SRI și SIE!
  • Măsuri fiscale 2025: schimbări radicale care vor lovi buzunarele românilor
  • Creștere uriașă a cererii de petrol la nivel global. UE, înțepenită, păgubos, în tranziția verde
  • Pensiile magistraților – Zegrean acuză Guvernul: Politicienii nu pot să își bată joc
  • SUA atacă din nou regulile tehnologice ale UE
  • Exit mobile version