Cauta

Accident grav în Teleorman: Doi oameni au murit. Șase răniți, transportați la spital – GALERIE FOTO/VIDEO

sursa foto: Facebook/ISU Teleorman

Un accident rutier cu urmări grave a avut loc în seara zilei de miercuri, 4 august, în județul Teleorman. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale salvatorilor, fiind activat Planul Roșu de intervenție. Patru copii și doi adulți au ajuns la spital. Din păcate, pentru salvarea altor două persoane nu s-a mai putut face nimic.

A fost vorba despre un accident în care au fost implicate un autoturism și o căruță. Totul s-a întâmplat pe DN 65A Pitești-Turnu Măgurele, la ieșire din localitatea Putineiu, conform informațiilor venite de la Centrul Infotrafic.

La fața locului au intervenit salvatorii teleormăneni, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, șase ambulanțe SMURD și opt ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță.

Din câte a informat ISU Teleorman, nefericitul eveniment rutier de pe DN 65A s-a produs în jurul orei 21.20. Opt oameni au avut de suferit de pe urma acestui grav accident.

Doi tineri au murit

Din păcate, doi bărbați care se aflau în mașina implicată în accident, ambii tineri, au fost declarați decedați. ”Din autoturism au rezultat două victime, de gen masculin, de 18 și 21 de ani, una în stop cardiorespirator, iar cealaltă cu leziuni incompatibile cu viața. Salvatorii au efectuat aproape o oră manevre de resuscitare tânărului aflat în stop cardiorespirator, însă fără succes, echipajul medical al SAJ Teleorman declarând decesul”, potrivit ISU Timiș.

Alte șase persoane, toate din căruța implicată în accident, au fost duse la spital. ”Echipajele de intervenție au preluat șase victime, toate din atelajul hipo, dintre care doi adulți și patru copii, cu vârste cuprinse între 3 și 13 ani, conștiente și cooperante, cu multiple traumatisme, pe care le-au transportat la unitățile medicale din Turnu Măgurele și Alexandria”, conform aceleiași surse.

Polițiștii urmează să stabilească exact condițiile în care s-a produs accidentul cu urmări grave.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version