Cauta

A nins pe Transfăgărășan. Carosabilul a fost acoperit cu un strat de zăpadă de 3 centimetri – VIDEO

(sursa foto: Toma Cristian/Facebook)

Deși e încă septembrie, la munte, în zona înaltă, au apărut în peisaj semne ale iernii, și anume ninsori.

Pe Transfăgărășan a nins, luni seară, și se așternuse un strat subțire de zăpadă. Mai mult, temperatura a scăzut sub pragul de zero grade, ajungând la -3 grade, din câte s-a mai aflat dintr-o postare a unui reprezentant al Salvamont Argeș.

Vă recomandăm să circulați cu prudență pe Transfăgărășan. Ninge la peste 1800 m altitudine. Pe carosabil s-a depus un strat de aproximativ 3 cm de zăpadă, temperatura este de -3 grade”, a scris, luni seară târziu, Cristian Toma, de la Salvamont Argeș, pe Facebook.

Reprezentantul Salvamont a transmis și o recomandare celor care se află la munte și se gândesc să iasă la plimbare pe potecile montane. „Dacă vă aventurați și pe potecile de munte, echipați-vă corespunzător!”, sună sfatul lui Cristian Toma, transmis în aceeași postare datând din 19 septembrie.

Peisaj de iarnă pe Transalpina

Recent, se aflase că și pe Transalpina a putut fi observat un peisaj specific iernii. Și anume DRDP Craiova anunța, în 18 septembrie, că s-au semnalat lapoviță și ninsoare pe DN 67C, Transalpina, în zona montană.

La acea dată, drumarii le-au recomandat șoferilor să evite deplasarea dacă nu au autovehicule echipate de iarnă.

Ultimele stiri

  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Erdogan se teme de Israel. Liderul turc a prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Hamasul va fi învins
  • Pacientul Florin Piersic a trecut la nivelul următor. Cum a evoluat starea sănătăţii marelui actor
  • Ce a făcut Robert Fico, premierul Slovaciei, înainte de a fi împuşcat la Bratislava. Un martor a dezvăluit totul
  • Ucraina și Moldova pun presiune pe sistemul energetic românesc. Pierderi majore la Transelectrica
  • Tratatul de pace ce putea încheia războiul din Ucraina. Mai lipseau doar semnăturile lui Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. De ce nu s-au mai înţeles
  • Exit mobile version