Cauta

A început greva generală în învățământ, luni dimineață! Cât va dura și ce trebuie să știe părinții

profesori greva

Ce scrie în Monitorul Oficial după ce sindicatele din Educaţie s-au înţeles cu Guvernul să suspende greva

De luni începe greva generală în învăţământ. Va fi un protest pe termen nelimitat în școli, din data de 22 mai, ora 8:00. Sindicaliștii le recomandă părinţilor să ţină copiii acasă în timpul grevei.

Sindicatele din Educaţie protestează din cauza nemulţumirilor legate de salarizarea personalului din sistem.

Grevă pe termen nelimitat

Protestul sindicaliștilor din Educație urmează să continue până când Guvernul va veni cu o soluţie care să ofere perspective clare asupra acestei probleme.

Cu toate acestea, sindicatele dau asigurări că „nu se pune lacătul pe şcoli”.

„Sunt şcoli care vor fi 100% în grevă şi nu are cine să-i supravegheze. Recomandarea pentru părinţi este să-i ţină pe copii acasă, dar şcolile nu se închid. Să fie foarte clar: nu se pune lacătul pe şcoli. Acolo unde sunt profesori negrevişti vor avea grijă de copii dacă aceştia vin la şcoală”, a declarat, duminică, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria.

Greva durează până în momentul în care cei care au semnat pentru declanșarea ei, tot în scris, vor renunța la această formă de protest. Nu este o perioada – ei sunt cei care hotărăsc”, a declarat Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret”, la ieșirea de la negocierile cu premierul și mai mulți miniștri, plus Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Negocieri eșuate între sindicaliștii din educație și reprezentanții Guvernului

Reprezentanţii Guvernului au propus în întâlnirea de duminică cu liderii sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi şi cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate în zone defavorizate.

Executivul şi-a menţinut totodată angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153, a precizat un comunicat al Guvernului.

Această măsură care vizează creşterea veniturilor, va fi extinsă şi pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8.

„Guvernul îşi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare şi în eliminarea inechităţilor din legea salarizării. În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât, până la data de 15 iulie, la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare”, se preciza în comunicat.

Ultimele stiri

  • Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”
  • „Școala românească nu are o direcție clară în fața consumului de droguri. Este grav” – Concluziile Conferinței Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină. Atenționarea meteo vizează 16 județe – HARTĂ/Cum va fi vremea în București
  •  Admiterea la liceu 2025. A fost publicată ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a/Ce urmează pentru elevi
  • Dacian Cioloș, refuzat de un taximetrist la Aeroportul Otopeni/Ce a pățit șoferul de taxi – FOTO
  • Ce spune Grindeanu despre relaţia cu Bolojan: „Eu cred că oamenii nu se aşteaptă să fim prieteni” – VIDEO
  • Ce presupune reforma pensiilor speciale și la cât ar putea crește vârsta de pensionare. Ministrul Muncii: „Magistrații știu foarte bine la ce mă refer”
  • Dezvăluiri de culise în privința măsurilor fiscale. Grindeanu: Pîslaru a mers la Bruxelles și a venit de acolo cu un to-do list – VIDEO
  • Comunicat de presă KABE BOYS SRL
  • Comunicat de presă Ravlux Proiect SRL
  • Exit mobile version