Cauta

Ministerul Sănătăţii a mai apelat la o soluţie de URGENŢĂ pentru tratarea pacienţilor bolnavi de Covid-19!

pacienti covid

Ministerul Sănătăţii a mai apelat la o soluţie de URGENŢĂ pentru tratarea pacienţilor bolnavi de Covid-19!

Ministerul Sănătăţii caută noi opţiuni de tratare a pacienţilor bolnavi de Covid-19. Prin urmare, a solicitat vineri dimineaţă Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) activarea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene pentru asigurarea tratamentului cu anticorpi monoclonali neutralizanţi a unui număr de 40.000 bolnavi COVID-19.

Oficialii de la ministerul Sănătăţii aşteaptă ajutor şi din partea altor state europene.

Cine va beneficia de tratament cu anticorpi monoclonali neutralizanţi?

Există promisiuni de sprijin şi din partea altor state pentru acest tratament. Am discutat ieri cu doamna Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate, despre intenţia noastră de activare a Mecanismului de protecţie civilă în vederea aprovizionării cu medicamentele necesare asigurării tratamentului pacienţilor noştri”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, potrivit unui comunicat de presă.

Ministerul Sănătăţii a subliniat că, în contextul actual al valului patru al pandemiei, este necesară asigurarea accesului bolnavilor cu COVID-19 care prezintă forme uşoare şi medii la tratament cu anticorpi monoclonali neutralizanţi.

Italia este unul dintre statele europene care au ajutat deja România. Această naţiune a făcut o donaţie de 5.206 fiole de anticorpi. Medicamentele au fost deja repartizate în 134 spitale pentru tratarea bolnavilor cu COVID-19.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version