Cauta

Dacian Ciolos: Romanii au probleme cu constipatia

Nu este numai Dacian Ciolos. Il mai cheama si Julien. Legenda spune ca mama lui citea „Rosu si Negru” in perioada sarcinii cu viitorul premier. I-a placut atat de mult personajul Jullien Sorel incat si-a dorit numele si pentru fiul ei. Altii spun ca Julien vine de la taiatul cepei in acest fel. Cred ca au dreptate. Daca te uiti la Guvern, iti dau lacrimile.

Premierul Ciolos gateste cel mai bine varza de Bruxelles cu ceapa Julien

Stiu, ma opreste el pe mine, el, premierul Ciolos, desi eu eram cel care isi oprea interlocutorii cand le era lumea mai draga, stiu, reia el, vreti sa ma intrebati cum e cu poza aia care circula pe Facebook, cea cu varza inconjurata de un inel pe care scrie „Guvernul Romaniei”. Nici vorba de asa ceva, detest si varza dulce si varza murata, ii spun eu, iar Executivul e destul de flescait ca sa ii mai faceti si o poza din asta, cu zemurile curgand. Apoi, ala nu e inel, ci cercul de la butoiul in care s-a pritocit Guvernul. Oricum, pastrati sigla, dar schimbati varza autohtona cu una de Bruxelles, e mai apropiata de adevar. Atunci, gandeste el repede, in mod sigur vreti sa ma intrebati de poza in care am pus in spate ministresele, de nu li se vedeau fetele. Am spus ca o sa schimb poza, continua el, sau schimb fotograful, continua el. De ce?, fac eu pe niznaiul, mai bine schimbati Guvernul! Asa ceva nu se poate, riposteaza el, avem oameni foarte bine pregatiti. Am vazut, ii raspund eu, madam Dragu de la Finante a scos o perla mai tare ca aia a ministresei care ne indemna sa cumparam usturoi de la babe, ca sa revigoram economia. Nu aveti dreptate, isi apara Ciolos subalterna, a spus limpede ca „in Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud sunt locuitori saraci care stiu sa faca ceva pe doi lei, ceea ce romanul nu mai face de ceva vreme”. Ce nu s-a inteles? E o chestiune de interpretare, ii zic eu. In timp ce ministresa a mizat pe faptul ca romanii vor pricepe ca trebuie sa munceasca si pe doi lei, ai nostri au inteles ca si aia saraci din alte tari „fac ceva” pe doi lei. De ce ar fi romanii mai cu mot?, intaresc eu. „Ils se font chier” pe el de salariu, zic asa, mai pe frantuzeste, ca in romana miroase urat. Domnule, nu va permit sa vorbiti asa, apoi, in context e vorba de munca si retributie, nu de… de… de… sa ma iertati, fecale! Ba chiar de asta e vorba, ca, pentru doi lei, romanul mai bine se constipa la productivitate si se screme nitel la plata, daca mai are de unde, ii dau eu replica dupa cum nu se astepta. Bine, sa admitem ca a fost o exprimare nefericita, reia el dialogul incercand sa zambeasca, ce poate face Guvernul pentru reglarea … aaa … cum sa-i spun … constipatiei muncii?  Nimic mai simplu, ii raspund eu. Teoretic, sa-i explicati ministresei Dragu ca romana se vorbeste in limba romana, in litere, nu in cifre. Practic, sa-i spuneti lui Vasile Dancu sa faca un sondaj privind sigla tehnocratiei. Nu inteleg, raspunde el mirat. E usor, il incurajez eu, sa stabileasca ce imagine considera romanii ca ilustreaza cel mai bine progresul: un caine slab, urduros, cu coastele iesind prin piele sau un muncitor al carui fund a prins deja panza de paianjen?

(Daca personajul ar fi venit la intalnire, interviul ar fi fost autentic)

Ultimele stiri

  • S-a schimbat Covidul. Autoritățile europene cer un nou vaccin
  • Cele mai recente informații despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic, internat la Cluj
  • Anul dezastrului în energie. Dispar și sute de MW din hidro
  • Paria sau pionier? Turcia, mișcare îndrăzneață împotriva războiului Israelului din Gaza
  • Marea revenire: creșterea comerțului mondial va fi mai mult decât dublă în acest an
  • Guvernele, în foame de bani: taxele pe mașinile electrice adaugă costuri pentru cumpărători
  • Ion Iliescu, un mesaj care a cutremurat Facebook: „Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali…”/Ultimele vești despre starea fostului președinte
  • Washingtonul alege momentul nepotrivit pentru a provoca China
  • Fermecătorul Macron nu va avea succes cu Xi Jinping
  • O bătălie sângeroasă ar distrage atenția Rusiei de la Ucraina. Va supraviețui Putin?
  • Exit mobile version