1. Clotilde, ce faci? Cum era mirarea aia juvenilă, legată de dispariția sacilor cu voturi? „Nouă ni s-a spus că nu merge camera de luat vederi”. Bravo, Clotilde, dă-i înainte, dar nu cu tupeu! Dă-i înainte cu și mai mult tupeu! Diferența de 1000 de voturi nu produce efecte și, vorba aia, în România, nimeni nu se compromite definitiv. Dar nu trebuie uitat că singurul politician român care s-a retras a fost o femeie. Mona Muscă. „Integritate” este un cuvânt pe care useriștii și pedeliștii lui Băsescu l-au folosit doar în campania electorală.
2. Buni doar pentru campania electorală sunt și chinezii. Buni de înjurat. Și după ce câștigăm alegerile, intrăm în afaceri cu ei. Cum a făcut Nicușor Dan, care a descoperit, după ce a ajuns primar, ce tramvaie performante produc chinezii. Nicușoare, știi expresia aia „poți să-mi arăți și un tramvai că nu te mai cred?”
3. Despre Dan Barna ce ar mai fi de scris? Președintele partidului Fred și Barna a luat fonduri europene cu destinație socială și a băgat „reconfigurare traseu: spre sora-mea!” E același Dan Barna care ne-a asasinat cu sloganul „Corupția ucide!” Cei cărora le e rușine să spună „am votat PLUSR” și acum le caută scuze lui Barna și lui Ghinea sau – și mai grav – tac, acum ar putea să zică „am urât atât de mult PSD încât i-am votat pe băieții ăștia”. Nu e rușinos să greșești. Rușinos e să insiști în naivitate, să pledezi cauza unor persoane care te neglijează. De ce ar vrea un om să se facă politician, vameș sau arbitru de fotbal? Ca să scape țara de hoți, nu-i așa?
4. Și ce idealistă era alianța USR – PLUS! În anii ’50 se scria despre țăranul vindecat de „boala posesiunii”. Potrivit scribilor proletcultiști, țăranul nu mai voia pământ. Și de aici au apărut tragedii (țărani care au putrezit în pușcării) și drame economice întinse până în ’89. Mediul rural a fost în colaps pentru că țăranul nu uitase că neamul lui stăpânea ceva – un pogon de teren arabil, o bucată de pădure. Și se ducea și lua lemne „de pe pământul meu”, chiar dacă nu mai era al lui, iar șeful de post era de acord cu asta. Într-un film de după ’90, despre colectivizarea forțată a agriculturii, un țăran îl ia la întrebări pe activistul de partid din sat: „cum adică pământul e tot al meu, dacă îl dau la colectiv? E ca și cum mi-ai tăia organul și mi-ai spune ia-l, că-i tot al tău!” Neodogmatismul progresist e dedicat citadinului corporatist dezinteresat de proprietatea la bloc și chiar de mașina personală. Dar uitați-vă că – vai, ce surpriză! – liderii noilor partide își doresc mai mult decât o plimbare cu trotineta.
