Cauta

Tudose pune din nou tunurile pe Guvern: Au făcut o varză, că până la urmă asta spune și președintele – VIDEO

Tudose pune din nou tunurile pe Guvern: Au făcut o varză, că până la urmă asta spune și președintele - VIDEO

Fostul premier Mihai Tudose a continuat și vineri seria criticilor la adresa guvernanților, pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNNR), de această dată după ce a urmărit ”cu mare atenție mesajul domnului președinte din dimineața aceasta”, din care a întrezărit concluzia că ”nu este o catastrofă cum spun politicienii din Opoziție”.

”În fapt, până la urmă, acest plan va fi aprobat, că nu va fi aprobat acum în aprilie, va fi aprobat la anul, în ianuarie, (…) în final va fi aprobat”, a declarat Mihai Tudose, vineri, într-o intervenție la Antena3.

Europarlamentarul a adus, însă, în discuție termenul legat de implementarea acestui Plan. ”Numai că un termen limită există. Există 2026, termenul până la care se pot trage banii. Și acum intrăm pe o logică simplă. Dacă noi aveam planul mai repede și făcut bine, puteam deja să ne apucăm să lucrăm la implementare. Dacă noi vom fi cu planul făcut foarte târziu, și mai varză (…) nu vom mai apuca să tragem banii. Atunci nu mai există niciun fel de prelungire”, a menționat Tudose.

”Au făcut o varză”

Social-democratul a acuzat faptul că la nivel național nu se știu prea multe despre conținutul acestui plan. ”În primul rând, secretomania asta de a nu ști nimeni (…). Planul ăsta nu este al USR-ului sau al PNL-ului sau al Președinției – este planul României. Spune acolo că este redresarea României. Plan Național. Nu știe nimeni, nimic despre el. Nici partenerii sociali, nici partidele din opoziție, nici mass-media, nici românii, nimeni nu știe nimic de el! Absolut nimic! Spre deosebire de alte țări care au lucrat cu el pe masă. (…) Au făcut o varză, că până la urmă asta spune și domnul președinte, că nu e bun, când putea să fie bun. (…) Și mint cu nerușinare! Ieri, (…) în timp ce ministrul Ghinea povestea că (…) nicio țară nu e mai avansată, șefa Europei tocmai punea pe Twitter felicitări Portugaliei căreia i s-a aprobat planul, care este foarte bun”, a mai susținut Tudose.

Totodată, fostul premier a dat câteva detalii cu privire la observațiile venite de la Bruxelles, în privința PNRR-ului. ”Ce li s-a reproșat de la Bruxelles a fost (…) o lipsă de coerență între toate soluțiile de finanțare (…), a doua chestie – li s-a cerut la fiecare punct, pe acel plan, să aibă și o coerență fiscală și sustenabilitatea proiectului după”, a declarat Tudose.

YouTube video player

Ce spusese Iohannis orele trecute

Vineri dimineață, după ce a ajuns cu bicicleta la Cotroceni, de ”Vinerea verde”, șeful statului a stat de vorbă cu presa, răspunzând la întrebări, incluziv pe tema PNRR-ului, ocazie cu care a punctat și pe marginea reacțiilor venite de la nivelul Opoziției, pe acest subiect.

Am auzit și eu la televizor tot felul de politicieni de la Opoziţie care anunţă catastrofa, nu e nicio catastrofă. (…) Ministrul de resort s-a întors în țară cu observațiile acestea, le vom analiza, vom corecta Planul, iar vor exista discuții la Bruxelles, vom face ultimele corecturi și Planul va merge înainte. Deci acest Plan va fi lucrat până este foarte bun și va fi implementat”, a susținut Klaus Iohannis.

Fost premier: România riscă să piardă masiv bani europeni din cauza incompetenţei guvernamentale

E de precizat faptul că, în cursul zilei precedente, fostul premier Mihai Tudose transmisese un alt mesaj tranșant pe îndelung discutata temă a PNRR-ului. ”Marele Plan sau cum “Cîţu plus Ghinea = minus creier” pune cruce fondurilor europene!

România riscă să piardă masiv bani europeni din cauza incompetenţei guvernamentale. Am avertizat, de acum câteva luni, făcând comparaţie cu ritmul altor guverne din UE, că se va ajunge în criză de timp pentru depunerea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) la Bruxelles. Uite că documentul trimis Comisiei Europene a fost întors la Bucureşti pentru modificări. În vreme ce Barna şi Ghinea se încurcă penibil în declaraţii, preşedintele Iohannis e nevoit să convoace, în disperare de cauză, o reuniune cu (i)responsabilii pentru PNRR, luni – cu patru zile înainte de termenul limită, care e vinerea viitoare”, scrisese, între altele, Tudose pe Facebook, în cursul zilei de joi.

Ultimele stiri

  • Statele Unite, de la indispensabile la insuportabile
  • Guvernul protejează multinaţionalele: Falimentând firmele româneşti mici şi mijlocii, actualul guvern nu face altceva decât să depopuleze România
  • Cheltuieli pentru apărare. Va fi atins obiectivul de 5%?
  • Comunicat de presă MIRUNA BEAUTY CONCEPT S.R.L
  • Stalin și Regele Mihai
  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • UPDATE. Au fost aleși noii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Grindeanu, la șefia Camerei Deputaților
  • Exit mobile version