Cauta

Tudorache reacționează. Cum a rămas cu imaginile controversate și ce așteaptă

Tudorache spune că așteaptă decizia BEC

După anunțul venit dinspre Clotilde Armand, cu trimitere la decizia Biroul Municipiului Bucureşti și a respingerii contestațiilor PSD, urmată de concluzia că ”de astăzi sunt oficial primarul Sectorului 1”, s-a aflat și punctul de vedere al actualului edil al sectorului 1, social-democratul Daniel Tudorache.

Iar din câte a lăsat să se înțeleagă primarul în exercițiu al sectorului 1, tocmai imaginile apărute în spațiul public, cele din camera în care erau depozitați sacii cu voturi, nu ar fi fost analizate. Abia în cursul zilei de mâine, luni, ar urma să se întâmple acest lucru la nivelul Biroului Electoral Central. ”Am depus o contestație la BEC după ce au apărut acele imagini în spațiul public. Nu s-a discutat acea contestație. (….) Eu aștept decizia BEC-ului. Dacă așa consideră că e normal să vadă o țară întreagă acele imagini și să nu le ia în discuție înseamnă că ne merităm soarta”, a susținut Tudorache, într-o intervenție telefonică la Antena3.

Imaginile în cauză au fost postate și de către primarul social-democrat, zilele trecute, pe pagina sa de Facebook. La scurt timp după aceea, Tudorache avea să transmită următorul mesaj: ”Vă propun un exercițiu simplu, de imaginație.

Dacă omul “prins” cu copii ale proceselor verbale era de la USR-PLUS, reacțiile ar fi fost: foarte bine, a luat hârtiile alea ca să nu poată PSD să fraudeze alegerile.

Dacă eu aș fi venit cu acuzația, penibilă de altfel, că “se fură cu foarfeca”, în legătură cu codurile QR, reacțiile ar fi fost: Tudorache, habar n-ai! E o practică obișnuită, care nu poate influența rezultatul alegerilor.

Dacă în filmările difuzate ar fi fost reprezentanți ai PSD, care să iasă cu sacul de voturi din sală, probabil că acum Piața Victoriei era plină, iar pe această pagină ați fi citit doar înjurături.

Dar tot eu, în opinia unora, ar trebui să fiu arestat și anchetat.

Eu zic să lăsăm instituțiile să își facă treaba și stabilească de partea cui e adevărul”.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Exit mobile version