Guvernatorul Floridei abandonează cursa pentru Casa Albă și îl susține pe Donald Trump, pregătind o bătălie a ideilor: odată cu respingerea fermă a pseudo-Trumpismului lui DeSantis, alegătorii au acum de ales între două viziuni ideologice pentru viitorul partidului republican și al Statelor Unite: Trumpismul și pre-Trumpismul.
Trumpismul, în esența sa, este versiunea americană a fenomenului transatlantic al populismului național. Variantele locale din Occident diferă, dar au caracteristici comune: opoziția față de imigrația în masă, de exemplu, precum și programe conservatoare din punct de vedere social și politici comerciale protecționiste favorizate anterior de sindicate.
Donald Trump nu a fost primul candidat care a preluat această mantie național-populistă, notează New American. În 1992, datorită naționalismului său economic, Ross Perot a obținut mai multe voturi decât orice alt candidat terț pentru Casa Albă de la fostul președinte Theodore Roosevelt în 1912.
Trump a fost unic prin faptul că averea sa, împreună cu contribuțiile micilor donatori, i-a permis să finanțeze personal o mare parte din campania sa de succes pentru a câștiga nominalizarea în 2016, în ciuda boicotului marilor donatori.
În alegerile care au urmat, el a câștigat pentru că a apelat la alegătorii național-populiști, în special în statele oscilante dezindustrializate din Midwest. A adăugat sprijinul acestora la baza republicană existentă.
În moduri diferite, pseudo-Trumpismul lui DeSantis și pre-Trumpismul lui Nikki Haley sunt încercări de a construi punți între acești nou-veniți MAGA și rămășițele vechiului partid republican Bush.
DeSantis părea că ar putea fi capabil să reunească diferitele facțiuni republicane de după 2016. În anii ’60 și ’70, Richard Nixon a reușit să fie acceptabil atât pentru aripa de dreapta Goldwater-Reagan a partidului, cât și pentru „republicanii Rockefeller” moderați, susținuți de mediul de afaceri.
În același mod, DeSantis a căutat să fie „Trumpy” în ceea ce privește imigrația și problemele legate de războiul cultural, în timp ce le semnala implicit republicanilor tradiționali că nu va fi la fel de eretic ca Trump în ceea ce privește economia și politica externă. Dar nu a convins pe nimeni.
Oricât de incoerent ar putea fi uneori Trump, el a exploatat o viziune asupra lumii cu anumite poziții coerente de politică publică, fie că este vorba despre drepturile guvernamentale, imigrație sau războaie.
Membrii establishmentului republican în declin care speră că pot reînvia vechiul lor program din epoca Bush de reduceri de beneficii și aventuri externe, vor fi dezamăgiți de eșecul lui DeSantis. Dacă există o concluzie care trebuie trasă din ascensiunea și căderea sa, aceasta este că alegătorii lui Trump vor ceva real, nu un placebo.
Și din același motiv, dacă pseudo-Trumpismul este perdantul acestei luni, atunci cel de luna viitoare va fi cu siguranță challengerul rămas al lui Trump.
Căci cine este Nikki Haley, dacă nu pre-Trumpistul însărcinat să pună laolaltă vechea trupă de neoconservatori și globaliști corporatiști din epoca Bush?
Oricât de mult l-ar disprețui, Trumpismul este susținut de o minoritate considerabilă a electoratului. Și chiar și după ce va ieși de pe scena politică, este puțin probabil ca gustul pentru populismul național pe care l-a inspirat să dispară.