Cauta

Relu Fenechiu, urmarit penal intr-un nou dosar

Nici nu s-a aflat bine de faptul ca a ajuns la un acord de recunoastere a vinovatiei, intr-un dosar in care era acuzat de coruptie, ca despre fostul ales al neamului, aflat in prezent in regim privativ de libertate, a ajuns la urechile opiniei publice informatia ca infrunta noi acuzatii din directia anchetatorilor anticoruptie.

Relu Fenechiu este urmarit penal intr-un nou dosar, al treilea deschis pe numele sau, in care procurorii spun ca prejudiciul ar sari de 4 milioane de euro, si in care fostul deputat este suspectat de trafic de influenta si participatie improprie la infractiunea de spalare a banilor.

Concret, anchetatorii sustin ca, intr-un interval de sase ani, adica incepand cu 2008 si pana in 2014, Relu Fenechiu ar fi pretins si primit de la reprezentantii unei firme in jur de 4, 3 milioane de euro, „pentru a asigura finantarea de catre Ministerul Educatiei Nationale a etapei a V-a a Programului „Sistem Educational Informatizat” (SEI), atribuirea contractului catre firma respectiva si derularea acestuia in bune conditii”. Mai precis, spun procurorii, pentru a interveni la persoane din fruntea Ministerului Educatiei, de la momentul respectiv.

Aceeasi sursa dezvaluie, in comunicatul facut public luni seara, si faptul ca 2, 5 milioane de euro, parte a sumei mentionate anterior, ar fi ajuns la fostul parlamentar, in doua transe, dar nu direct, ci printr-un intermediar. Iar restul, sustin anchetatorii, ar fi fost virati in conturile a doua firme, „in baza unor contracte de consultanta ce atestau operatiuni comerciale fictive”.

Ultimele stiri

  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 aprilie 2024 – Trebuie să fiţi diplomaţi
  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Exit mobile version