Cauta

Reacție acidă la scuzele de Cotroceni: Iohannis s-a dovedit a fi ”un președinte pe post de clovn”

Recentele clarificări venite din direcția Președinției, pe tema începerii noului an școlar, rectificări însoțite și de scuze publice din partea primului om în stat, referitor la așa-numitul ”Plan semafor”, cum a ajuns să fie cunoscut opiniei publice, au generat reacții la nivelul Opoziției.

De această dată, oficialii ALDE au tocat anunțurile venite în ultima perioadă, din direcția Cotrocenilor, pe tema începerii cursurilor școlare, programate pentru 14 septembrie, vești care au culminat cu scuzele prezentate joi seară, într-un comunicat de presă venit de la Administrația Prezidențială.

Reprezentanții partidului condus de către Călin Popescu Tăriceanu nu trec cu vederea faptul că președintele a ținut să facă anunțul pe care îl așteptau cu interes atât elevii, cât și părinții lor, dar și cadrele didactice, pentru a le fi lămurite incertitudinile provocate de criza COVID, în plină pandemie. ”Începutul anului școlar, un talmeș – balmeș sub coordonarea locatarului de la Cotroceni! Ieșit zilele trecute pe post de salvator al începutului de an școlar, dl Iohannis s-a dovedit a fi în realitate doar un gafeur, un președinte pe post de clovn, și asta datorită Guvernului Lui!

Cu aroganța specifică, singurul scop al dlui Iohannis a fost cel de a puncta la capitolul imagine, să se împăuneze el cu anunțul redeschiderii școlilor ! Aroganța, însă, în lipsa logicii, i-a jucat feste grav și l-a pus într-o situație ridicolă: a anunțat greșit formula de calcul al numărului de îmbolnăviri în funcție de care se stabilea reluarea cursurilor! O gafă impardonabilă, o gafă care arată că dl Iohannis n-a înțeles absolut nimic din întâlnirea de miercuri de la Cotroceni care viza soarta a milioane de elevi, părinți și profesori! Dacă ar fi înțeles și dacă ar fi avut specialiști la această întâlnire, poate că nu s-ar fi făcut de râs în fața întregii țări. Dar ce să îi cerem lui Iohannis dacă se consulta pe începerea școlilor cu dna Turcan, care se dă mare expertă pe zona de învățământ, și cu dl Orban, a cărui singură legătură cu școala e că trece prin fața ei și își face poze cu clădirile!?”, susțin oficialii ALDE, într-un mesaj transmis vineri.

”Nimeni nu răspunde pentru această situație!”

Politicienii din cadrul Partidului Alianța Liberalilor și Democraților lasă să se înțeleagă faptul că s-ar fi așteptat ca motivarea apariției greșelii la nivel de comunicare publică să fi fost urmată și de o schimbare la vârful Ministerului Sănătății. ”Ce e și mai ridicol e că președintele acuză că a gafat pentru că a fost indus în eroare de Ministerul Sănătății, de ministrul LUI, din GUVERNUL LUI! Ce încredere mai pot avea românii la ora actuală în Ministerul Sănătății, în Guvern și în Președinte, atâta vreme cât ei dezinformează? Pentru că asta e concluzia: președintele spune că ministrul a dezinformat, iar el, care nu consultă și specialiștii, a dezinformat la rândul său. În aceste condiții, în care PREȘEDINTELE spune că a fost mințit de MINISTRUL SĂNĂTĂȚII, este culmea iresponsabilității politice ca acest ministru să fie păstrat încă în funcție! În România condusă de PNL, Iohannis și Guvernul Lui au mințit o națiune întreagă, i-au mințit pe profesori, pe elevi și pe părinți, și nimeni nu răspunde pentru această situație!”, completează membrii ALDE mesajul făcut public via Facebook.

E de menționat faptul că nu doar reprezentanții partidului condus de Tăriceanu, politicianul despre care se aflase, în cursul zilei precedente, că vrea să intre în cursa pentru fotoliul de primar al Bucureștilor și-au exprimat un punct de vedere tranșant pe această temă, ci și social-democrata Gabriela Firea, actualul primar al Capitalei. DETALII AICI.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version