Cauta

PSD vrea să dea premierul! Negocieri dure cu PNL

PSD vrea să dea premierul! Negocieri dure cu PNL - Ziarul National

PSD vrea să dea premierul! Negocieri dure cu PNL

Alfred Simonis, liderul deputaților PSD, crede că situația de pe scena politică face ca PSD să aibă prima opțiune când se va desemna premierul.

„Situația în care se află astăzi scena politică ne îndreptățește să avem prima opțiune în a solicita primul-ministru. În acest moment în care în fiecare zi PNL pierde 1, 2, 3 parlamentari, singurul partid stabil în România fiind PSD, ar fi îndreptățit să facă această solicitare”, a spus Alfred Simonis, la Digi24.

Acesta nu crede că e important „cine e primul-ministru”: „Dacă mă întrebați pe mine personal, fără să fie o decizie luată în partid, cred că e mai puțin important cine e prim-ministru, dacă e de la PSD, dacă e de la PNL, important e să fie un prim-ministru sănătos la minte, să înțeleagă contextul în care se află România, capabil să gestioneze o majoritate în Parlament”, a adăugat social-democratul.

Deputatul PSD crede însă că aceste negocieri, care vor debuta miercuri, potrivit lui Florin Cîțu, trebuiau să aibă loc de câteva zile.

„Având în vedere numărul de parlamentari, orice negociere pleacă de la calcule, iar calculele arată astăzi în dreptul PSD 157 de parlamentari și în dreptul PNL astăzi erau 119, până mâine nu știm câți mai rămân, cert e că primul pas se întâmplă, forțele politice se pun la masă, trebuia să se întâmple de câteva zile cel puțin această negociere”, a mai spus Simonis, care a precizat că în acest moment, conform calculelor, PNL, USR și UDMR nu mai pot forma o majoritate pentru a învesti un guvern.

Ultimele stiri

  • ”Prăpastia brevetelor”. Big Pharma în cursa pentru active biotehnologice
  • Dan Șucu nu are bani de Rapid, dar sparge banca pentru Genoa!
  • După Eric cel Roșu, vin SUA și China. De ce marile puteri sunt atât de interesate să conducă Groenlanda
  • S-a parafat înțelegerea. Patronii Kaufland și Lidl și-au rezervat dreptul de a închide magazinele La Cocoș
  • Nicușor Dan a reușit să se „remarce”! E singurul șef de stat rămas blocat în Franța, din cauza vremii. Toți ceilalți lideri europeni au decolat încă de marți seară!
  • Calendarul de vaccinare din SUA, schimbare fără precedent: șase vaccinuri eliminate din recomandările pentru copii
  • SIMONA TOADER aduce „Dreams of Art” în România
  • Lolita explodează pe TikTok și lovește direct în muzica reală
  • Aglomeraţie pe DN1 spre Bucureşti, la finalul minivacanței. Circulație în coloană la Predeal, Azuga și Bușteni/Care sunt rutele alternative
  • Ce i-a spus Putin lui Bush după summitul NATO de la București? (I)
  • Exit mobile version