AcasăPoliticaMesaj cât se poate de clar. Ciolacu: PSD îşi asumă şi în...

Mesaj cât se poate de clar. Ciolacu: PSD îşi asumă şi în această criză să intre la guvernare – VIDEO

În condițiile în care s-a aflat că Nicolae Ciucă, premierul desemnat, și-a depus mandatul, urmează noi negocieri la nivel politic. În tot acest context, liderul PSD-ului a anunțat, marți, cu subiect și predicat, că partidul pe care îl conduce „își asumă” să intre la guvernare.

„Nu e nici prima nici ultima oară când am spus că PSD îşi asumă şi în această criză să intre la guvernare. Vom vedea înspre ce direcţie duc lucrurile”, a afirmat Marcel Ciolacu, de la sediul partidului, întrebat fiind dacă Partidul Social Democrat e pregătit să facă un astfel de pas- intrarea la guvernare.

Ciolacu a subliniat că la acest moment România nu are nevoie de un guvern minoritar.
„Am constatat că, după încă zece zile de criză, anumiţi lideri politici au spus clar că nu poate să treacă prin Parlament un guvern minoritar, lucru pe care noi îl spunem de la începutul crizei – că indiferent dacă este un Guvern USR, PNL, PSD, România nu are nevoie în acest moment de un Guvern minoritar. Toate scenariile rămân deschise în continuare şi cred cu tărie că întoarcerea la popor este cea mai corectă”, a susținut liderul social-democraților.

Ciolacu: Vorbesc cu toată lumea la telefon, nu am nicio reţinere indiferent din ce zonă politică vin

Cât privește condițiile pe care le-ar avea social-democrații pentru a intra la guvernare, Ciolacu a răspuns: „Nu avem condiţii, nu am discutat”.

În schimb, președintele PSD-ului spune că discută la telefon cu factorii din zona politicului, fără să dea nume. „Vorbesc cu toată lumea la telefon, nu am nicio reţinere indiferent din ce zonă politică vin aceste telefoane. (…) Vorbesc la telefon cu toţi actorii politici care pot ajuta (la) ieşirea din această criză şi să ne întoarcem la problemele adevărate ale românilor”, a punctat Ciolacu.

Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, recent votat interimar la șefia Camerei Deputaților, a anunțat că la nivelul conducerii partidului se va decide mandatul cu care formațiunea va merge la consultările de la Cotroceni

”Ieri, am luat o decizie în Consiliul Naţional, şi anume că nu vom vota un guvern minoritar şi am mai luat o decizie, şi anume să nu susţinem guverne minoritare, indiferent cine le conduce”, a susținut Grindeanu, marți, la Parlament, citat de news.ro.

168 afisari

2 COMENTARII

  1. Daca are in vedere si propriul electorat, trebuie sa puna conditii ferme : guvern pentru o perioada strict limitata de timp, 4-6 luni, cele mai importante ministere, cateva obiective principale clar definite, fundamentale in depasirea crizelor medicale si economice.

  2. Nu va mai ascundeti dupa perdea,iesiti in fata si scapati tara asta de toti neavenitii,puneti o data ordine in bunul mers al vietii poporului nostru,santem la limita supotabilitatii,ne ducem in jos de tot,nu mai stati pe ganduri…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Leguma ideală cu ajutorul căreia se pot vopsi ouăle de Paște. „O sursă bună de pigmenți roșii și galbeni”/La ce să fiți atenți când...

Mai sunt doar câteva zile până când credincioșii ortodocși vor sărbători Sfintele Paști.Și cum, conform tradiției, în Joia Mare multe gospodine încep deja...

Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!

Cireşele de import, desigur, arată delicios pe tarabă, dar pofticioşii doar le privesc deocamdată, din cauza preţului.Vestea bună este că în două săptămâni vor...
proger