Cauta

PSD-ul pune piciorul în prag: Nicio unitate de producție de energie nu va fi închisă până când nu se pun în funcțiune unități echivalente!

PSD-ul pune piciorul în prag: Nicio unitate de producție de energie nu va fi închisă până când nu se pun în funcțiune unități echivalente! (sursa foto: ziarulunirea.ro)

Partidul Social Democrat anunță miercuri că, „în urma intervenției experților social-democrați”, Ministerul Energiei va modifica proiectul de ordonanță de urgență (OUG) privind decarbonificarea sistemului energetic din România.

Totul, în așa fel încât să nu se ajungă să fie închise unități de producție de energie pe bază de lignit sau huilă până când nu se pun în funcțiune unități de producție echivalente pe bază de gaz, energie nucleară sau din surse de energie regenerabilă.

Două criterii clare

Concret, PSD-ul a transmis, într-un comunicat de presă, că Ministerul Energiei va modifica proiectul de OUG privind decarbonificarea sistemului energetic din România, „astfel încât să fie îndeplinite următoarele două criterii:

1) Nu se închide nimic fără a se pune ceva în loc. Nicio unitate de producție de energie pe bază de lignit sau huilă nu va fi închisă până când nu se pun în funcțiune unități de producție echivalente pe bază de gaz, energie nucleară sau din surse de energie regenerabilă.

2) Ceea se închide nu se desființează, ci intră în conservare. Toate unitățile pe bază de lignit și huilă care vor fi închise, vor fi conservate și vor face parte din rezerva de capacitate a sistemului energetic din România, putând fi redeschise în caz de necesitate”.

PSD să exemplul altor state europene

Totodată, social-democrații insistă asupra faptului că formațiunea condusă de către Marcel Ciolacu „susține categoric toate politicile de reducere a poluării și de tranziție către o economie decarbonificată, care trebuie să constituie un obiectiv major pentru toate statele membre ale Uniunii Europene”.

Dar că, în același timp, „PSD consideră că, în contextul crizei energetice, România trebuie să utilizeze toate capacitățile de producție de energie pentru protejarea populației și a economiei naționale, la fel cum se întâmplă în multe state europene”.

Ultimele stiri

  • Rate mai mari de la 1 octombrie. Indicele de referință atinge un nivel record
  • Regatul Unit vrea înăsprirea condițiilor de acordare a permisului de ședere permanentă. „Să contribuie la societate pentru a-și merita dreptul de a rămâne”
  • Alegeri parlamentare în Republica Moldova. PAS a obținut peste 50% din voturi, dublu față de Blocul Patriotic
  • România? Mare?
  • Poza Zilei
  • Horoscop 29 septembrie 2025 – Salută cu plăcere sugestia unui prieten
  • Alege ce citești
  • România moare. De grija altora
  • Datornicii inteligenței artificiale
  • Mesaj de la omul lui Trump : UE trebuie să demonstreze că regulile digitale nu penalizează tehnologia americană
  • Exit mobile version