Cauta

PSD anunță startul consultărilor publice pe LEGILE EDUCAȚIEI: „Viitorul Educației din România, mult prea important pentru a fi decis în spatele ușilor închise”

PSD anunță startul consultărilor publice pe LEGILE EDUCAȚIEI: „Viitorul Educației din România, mult prea important pentru a fi decis în spatele ușilor închise” - Ziarul National

sursa foto: psd.ro

Social-democrații anunță că au dat startul consultărilor publice asupra proiectelor legilor Educației și că deja s-a desfășurat o primă rundă se întâlniri în acest sens.

Într-un comunicat făcut public luni, 13 martie, se transmite că PSD-ul a început consultările publice asupra proiectelor legilor Educației: legea învățământului preuniversitar și legea învățământului universitar.

Astfel, s-a anunțat că reprezentanții partidului condus de către Marcel Ciolacu au avut, luni, o serie de consultări cu societatea civilă și specialiștii din Educație asupra celor două proiecte de lege elaborate de Guvern.

Discuțiile, programate până la finalul lunii martie

În cadrul primei runde de întâlniri, parlamentarii PSD din comisiile de specialitate ale Parlamentului s-au întâlnit cu reprezentanții asociațiilor aleșilor locali: comune, orașe, municipii și județe.

Aceste consultări vor avea loc până la finalul lunii martie „și vor cuprinde discuții cu: reprezentanții cultelor din România, sindicate, mediul de afaceri, ONG-uri, elevi, părinți, studenți, profesori, rectori, cu grupurile parlamentare ale PSD și cu experții în Educație ai PSD din organizațiile județene ale partidului”, conform sursei citate.

Care e scopul consultărilor

PSD consideră că viitorul Educației din România este mult prea important pentru a fi decis în spatele ușilor închise, mai ales că în ultimele trei decenii legislația din acest domeniu s-a modificat de prea multe ori, fără rezultate spectaculoase. România nu își permite încă o reformă superficială în acest domeniu. În acest sens, PSD susține participarea tuturor părților interesate la o dezbatere aprofundată și transparentă asupra modificărilor legislative propuse de Guvern”, se transmite în același comunicat.

Social-democrații susțin că scopul consultărilor este de a prelua „din partea actorilor implicați în educație” observații și completări pentru îmbunătățirea celor două proiecte de lege. Iar având ca bază aceste discuții, PSD își propune să elaboreze un set de amendamente pe care partidul condus de Ciolacu le va susține în cadrul Coaliției și în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Ce principii vor social-democrații să fie „bifate”

Sunt șapte principii esențiale pe care social-democrații le vor respectate în cazul reformei propuse de Ministerul în fruntea căruia se află Ligia Deca, atunci când vine vorba de Legile educației. Printre ele, accesul egal la educație pentru toți copiii, combaterea abandonului școlar, dar și salarizarea cadrelor didactice.

Conform comunicatului menționat, în privința reformei propuse de Ministerul Educației, PSD va urmări în primul rând respectarea următoarelor principii:

1) Acces egal și neîngrădit la educație pentru toți copiii;
2) Combaterea abandonului școlar;
3) Dezvoltarea învățământului dual, bazat pe însușirea unor aptitudini practice și cunoștințe profesionale, care să permită absolvenților un acces cât mai bun pe piața forței de muncă;
4) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc și generalizarea programului masă caldă și sănătoasă în școli;
5) Creșterea rețelei de consilieri școlari și a cabinetelor de medicină școlară;
6) Susținerea elevilor români care studiază în afara granițelor, dar și a celor care se reîntorc acasă pentru o mai bună reintegrare;
7) Salarizarea cadrelor didactice.

Ultimele stiri

  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Exit mobile version