Cauta

Primarul Nichita, concediu de-o zi

Dupa ce a doua parte a saptamanii trecute a fost una destul de agitata pentru edilul din Iasi, Gheorghe Nichita, aflat in prezent sub control judiciar, a decis sa inceapa aceasta saptamana cu o mica pauza, respectiv cu o zi de concediu.

Mai precis, Gheorghe Nichita a lipsit, luni, de la primaria in fruntea careia se afla de circa 12 ani, luandu-si o zi din concediul de odihna. In tot acest timp, atributiile sale au fost preluate de catre viceprimarul iesean Mihai Chrica, lucru confirmat, de altfel, char de catre purtatorul de cuvant al institutiei.

Va amintim ca, la finele saptamanii tercute, magistartii Tribunalului Bucuresti au dispus masura controlului judiciar, in cazul edilului pe care procurorii anticoruptie il acuza de „instigare la folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, in forma continuata (cinci acte materiale), instigare la abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la infractiunea de acces ilegal la un sistem informatic,  instigare la infractiunea de operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, in conditiile in care DNA propusese, in cazul sau, arestarea preventiva pentru 30 de zile.

In acelasi dosar mai sunt cercetati si Liviu Hliboceanu, director general al Politiei Locale Iasi, precum si Stefan Avirvarei, sef serviciu in cadrul Politiei Locale Iasi, ambii fiind acuzati ca l-ar fi ajutat pe primar. „In perioada ianuarie-aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, abuzând de functia detinuta, respectiv primar al Municipiului Iasi, in mod repetat, i-a determinat pe inculpatii Hliboceanu Liviu Mihai si Avirvarei stefan, functionari publici in cadrul Politiei Locale Iasi, dar si pe alte persoane din cadrul institutiei pe care o conducea, sa efectueze, personal sau prin intermediari, verificari in baze de date care contin informatii ce nu sunt destinate publicitatii, iar ulterior sa foloseasca informatiile astfel obtinute si sa permita accesul unor persoane neautorizate la aceste informatii, pentru a obtine personal foloase nepatrimoniale necuvenite”, sustin procurorii DNA.

Ultimele stiri

  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Lupta din MotoGP, mutată în ring?!
  • Povestea cuprului la 10.000 de dolari. “Ultimul risc de aprovizionare rămas pentru industria vehiculelor electrice”
  • Haos în sistemul energetic. Hidroelectrica a fost deconectată
  • Veste mare de la Klaus Iohannis pentru şoferii cu permis de conducere categoria B. Vor putea conduce şi alte vehicule
  • De ce datoriile Europei cresc din nou. “O bombă politică și economică”
  • Capcanele unui dolar puternic
  • Prinţul Paul de România, arestat preventiv! Judecătorii din Malta nu au avut milă de el (VIDEO)
  • Exit mobile version