Cauta

Pericolul USR se întoarce. Clotilde Armand, tupeu maxim, realizări zero!

Clotilde Armand este exemplul elocvent că USR doar dă din gură

Cât timp PSD și PNL se ceartă pe împărțirea funcțiilor postelectorale, un pericol nebăgat în seamă și de care credeam că am scăpat pândește la colț. La Clotilde Armand nu ne mai surprinde nimic, mai ales după episodul din 2020, care l-ar fi făcut invidios și pe marele Houdini, dar tocmai de aceea tragem un semnal de alarmă cu privire la riscul pe care îl reprezintă posibilitatea de a mai merge încă patru ani pe același drum.

Piața Amzei continuă să fie în paragină deși au trecut 2 ani de când Clotilde promitea un hub cultural acolo

USR se întoarce și amenință să calce totul în picioare în campania electorală care urmează. Clotilde deja a furat startul și, crezând că toți românii au același furnizor comun cu useriștii, a mai pus o dată placa „Nu vrem catedrale, vrem spitale!”. Alo, s-a îmbolnăvit creatorul de conținut și suntem în pană de idei sau ce-i cu repetiția asta?! Nu mai ține nici măcar în București, darămite prin țară, acolo unde oamenii sunt și mai atașați de valorile culturale și religioase! Acum, în 2024, dacă-i spui unui român că vrei spitale, îi aduci aminte de dictatura sanitară din timpul pandemiei Covid și riști să te adune Arafat de pe jos.

Catedrala Mântuirii Neamului îi „arde” pe USR-iști

Și, totuși, franțuzoaica noastră, la fel de neinspirată ca atunci când cotrobăia prin sacii cu voturi fără să se uite după camerele de filmat, le-a făcut plângere consilierilor locali de la Sectorul 1 pentru „abuz în serviciu”. Ce au făcut social-democrații și liberalii, în varianta Clotilde Armand? „După ce au tăiat bani de la spitale și i-au dat la Catedrala Mântuirii Neamului (în plină pre campanie electorală), coaliția toxică din Consiliul Local a deturnat alte zeci de milioane lei pentru reconstrucția și dezvoltarea Sectorului 1 către interesele de partid, punând astfel în pericol funcționarea administrației locale. În timp ce noi avem ca prioritate Sănătatea și Educația, consilierii PNL-PSD preferă să direcționeze 10 milioane lei direct către Catedrala Mântuirii Neamului, din Sectorul 5 al Capitalei”.

Mizeria domnește în sectorul 1

Ce s-a întâmplat în realitate, a făcut public PNL: „În ceea ce privește suma alocată pentru culte, C.L. nu a intervenit asupra sumelor alocate deja în bugetul propus de doamna primar, ci a decis către ce obiective de investiții se vor direcționa banii pe care doamna Armand dorea să îi aloce cultelor, atribuții care aparțin consilierilor locali prin lege. Menționăm că, în 2023, la capitolul «Servicii religioase», primarul Armand a cheltuit 11, 74 milioane de lei pentru susținerea cultelor, iar anul acesta a solicitat 20 de milioane, din care Consiliul Local a rezervat 10 milioane pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului”.

Piața Amzei, centrul spa al șobolanilor din Sectorul 1

Atât a înțeles Clotilde Armand – Catedrala Mântuirii Neamului e în „5” și nu-i privește pe bucureștenii din celelalte sectoare.

Bine, măcar în cazul de față a înțeles ceva, că în „Piața Amzei” s-a rătăcit cu totul. De trei ani tot încearcă să transforme locul într-un „hub cultural și pol al gastronomiei autohtone”, dar nu i-a ieșit decât un centru spa pentru sobolani și gândaci.

De la cea mai faimoasă piață din centrul Capitalei la cel mai mizerabil loc din Sectorul 1. Cândva o zonă plină de viață, un amestec pestriț de producători, comercianți, mușterii și turiști, Piața Amzei a ajuns, sub management userist, focar de infecție și pericol pentru sănătatea publică. Investițiile serioase și bine țintite de Clotilde Armand trebuie înțelese prin spații abandonate, lăsate în paragină.

Unii spun că acolo s-a vrut a se da un tun și toată combinația a fâsâit când presa a intrat pe fir, dar noi nu credem bârfele astea, care nu caracterizează deloc USR-ul.

Totuși, dacă ne uităm la ce a găsit Curtea de Conturi la Primăria Sectorului 1, parcă începem să ne punem întrebări.

Ce declara Clotilde Armand la 1 ianuarie? „Prima noastră realizare a fost să curăţăm primăria de corupţie”. Ce au descoperit inspectorii trimiși să-i verifice activitatea? „Nereguli uriașe care au adus prejudicii enorme la buget – lucrări neefectuate, dar plătite, sume mari blocate nejustificat în conturi, plata unor cursuri de formare profesională la un liceu, printr-un contract cu o firmă neautorizată, precum și casarea pe hârtie a unor autovehicule în valoare de peste 730.000 lei”. Ce mai putem bifa? „Recepționarea și decontarea unor prestări de servicii – execuția de lucrări de reparații curente, în sumă totală de 5,8 milioane de lei, fără existența tuturor documentelor justificative”. Sau „cheltuieli nelegale în sumă totală de 431.904 lei, cum ar fi plata nejustificată a unor servicii de reparații și întreținere tehnică a zonelor de recreere și sedii administrative, prin facturarea și acceptarea la decontare a unor servicii și lucrări neexecutate”.

USR se visa la guvernare în 2024

Despre toate astea a scris Național miercuri, 5 martie. Raportul Curții de Conturi, dincolo de faptul că aruncă în zona penalului activitatea primarului Clotilde Armand, demontează mitul useriștilor incoruptibili. Acest partid nu este, nu a fost și mai mult ca sigur că nici pe viitor nu va fi ferit de tentația banului public. Barna știe mai bine.

Planul lui Iohannis

Fără doar și poate, USR are toate mijloacele să se întoarcă în prim-planul politicii, iar unul dintre planurile care se pun la cale în culise a fost dezvăluit în ziarul nostru.

Voci din tabăra liberalilor poartă discuții cu useriștii privind formarea unei mega-alianțe de dreapta (cum am mai avut, în pandemie) imediat după alegeri, care să aducă la putere cele două partide, dar cu actualul președinte Klaus Iohannis în funcția de premier. Pare de necrezut, dar așa am spus și în 2020, când acest partid a ajuns să facă legea în Palatul Victoria cu 10% scor electoral.

Ultimele stiri

  • Mihai Albu, diagnosticat cu cancer. Designerul a fost operat/Primul mesaj al fostei soții, Iulia Albu: „Este o luptă grea în care…”
  • Incident grav! Doi polițiști, împuşcaţi într-o secție de poliție din Paris – VIDEO
  • Trucul prin care românii pot să ajungă să păcălească automatele sistemului de reciclare și să ia bani şi pe sticle care nu sunt în program
  • Detalii îngrijorătoare în cazul lui Florin Piersic! Medicii ar lua în calcul să-i amputeze piciorul
  • Noi vești despre starea actorului Florin Piersic. Ministrul Sănătății: „Lucrul ăsta contează foarte mult”
  • Poza Zilei
  • Amiralul Horatio Nelson are de gând să elibereze Crimeea în doi timpi și trei mișcări
  • Alege ce citești
  • Iohannis cu Geoană, rocada mică, beleaua mare
  • S-a spart buba angajărilor pe pile la ANRE
  • Exit mobile version