Cauta

Orban nu-l „iartă” pe Iohannis și iese iar la atac: A demonstrat încă o dată că este inepuizabil în materie de „dat cu oiștea în gard”

Orban, atac dur la Iohannis: A demonstrat încă o dată că este inepuizabil în materie de „dat cu oiștea în gard” (sursa foto: Facebook/Ludovic orban)

De când a plecat din PNL, Ludovic Orban l-a atacat în mai multe rânduri pe actualul lider de la Cotroceni. Mai nou, nemulțumirile liderului formațiunii Forța Dreptei, exprimate în prima zi a acestei săptămâni, vin după recenta instalare în funcție a unui nou președinte al Curții Constituționale.

Fostul premier și ex-președinte al PNL-ului, Ludovic Orban, îl critică din nou pe Klaus Ioahnnis, de această dată după recenta alegere a succesorului lui Valer Dorneanu în fotoliul destinat numărului 1 în cadrul Curții Constituționale.

Orban: „Bre Dornene, nu fi trist, Curtea merge înainte, cu un șef tot comunist!”

La doar câteva zile de la alegerea lui Marian Enache în fruntea CCR, Ludovic Orban a dat „glas” unui șir întreg de nemulțumiri. Prin intermediul unui mesaj transmis pe Facebook, Orban nu doar că l-a criticat pe Iohannis, ci a trecut în revistă și elemente din CV-ul politic al noului șef de la CCR.

„Bre Dornene, nu fi trist, Curtea merge înainte, cu un șef tot comunist! (parafrază după Păstorel)

Magistrală noua înfăptuire a regimului Iohannis. Schimbarea lui dracu cu ta-su. Când să răsuflu ușurat că scăpăm de relicva iliesciană din fruntea CCR, Iohannis a demonstrat încă o dată că este inepuizabil în materie de „dat cu oiștea în gard”. A dat ucaz judecătorilor CCR să îl pună în capul trebii pe nimeni altul decât pe Marian Enache”, susține, din capul locului, Ludovic Orban.

Orban: „Ca și Dorneanu, a fost membru CPUN, a fost consilier prezidențial al lui Iliescu”

În același mesaj transmis luni, 13 iunie, liderul Forța Dreptei ține să dezvăluie „marelui public” câteva aspecte din trecutul politic al lui Enache.

„Pentru marele public este posibil ca numele lui Marian Enache să nu spună mare lucru. De aceea, mă simt obligat să relev câteva date pentru a arăta că, prin această alegere, dacă nu am sărit din lac în puț, în cel mai bun caz avem de a face cu aceeași Mărie, dar cu altă pălărie.

În 22 decembrie 1989, în Vaslui, nu prea a avut loc cine știe ce revoluție. Doar un grup de tovarăși care, cu totul și cu totul întâmplător, au ocupat județeana de partid și l- au uns ca președinte al CFSN Vaslui pe Marian Enache. Deci, avem de- a aface cu un „emanat” ca și Ion Iliescu.

În duminica orbului, este ales deputat FSN de Vaslui în Adunarea Constituantă, fiind chiar vicepreședinte în comisia de „ticluire” a noii constituții iliesciene. După ruperea FSN, rămâne alături de Ion Iliescu, fiind consilier prezidențial, ambasador în Republica Moldova și apoi deputat FDSN din 1996.

Chiar dacă din 1997 s- a îmbolnăvit de traseism, a ales tot timpul cu grijă partidele, doar dintr-o anumită parte a spectrului politic. A fost membru în APR-ul lui Teodor Meleșcanu, apoi în PC-ul lui Dan Voiculescu și apoi în UNPR- ul lui Gabriel Oprea (din partea căruia a obținut un nou mandat de parlamentar pe listele USL în 2012).

În iunie 2016 apare „din spuma mării” în postura de candidat și este desemnat de Senat ca și judecător la CCR. Ca să păstreze aparențele, PSD nu l-a propus direct ca și judecător. Dar la vot, deși PNL a contestat candidatura sa, a fost ales de majoritatea PSD-UNPR-ALDE. Ca atare, este foarte clar că îi datorează mandatul de judecător PSD.

Ca și Dorneanu, a fost membru CPUN, a fost consilier prezidențial al lui Iliescu, are doctoratul în drept luat aproape în același an cu Dorneanu, a fost implicat în elaborarea constituției, beneficiază de pensie specială și este cumulard (cumulează pensia și indemnizația de judecător CCR) și a votat cot la cot cu Dorneanu toate deciziile revoltătoare ale CCR din ultimii ani. În plus, mai are și o problemă legată de colaborarea cu securitatea. Într- un răspuns oficial către CNSAS din 2009, SRI a comunicat că „ domnul Marian Enache figurează cu dosar F.R. (fond rețea) 7259/ Vaslui, dar dosarul nu s-a păstrat în arhivă”, susține Ludovic Orban în postarea de pe Facebook.

„Când lumea nu este atentă la viața publică”

Nu în ultimul rând, Orban aduce în discuție și ziua în care s-a ales noul președinte al CCR – și anume pe 11 iunie, într-o zi de sâmbătă. „De menționat că Enache a fost votat în unanimitate, deci cei trei judecători numiți de Iohannis plus Iulia Scântei au votat toți cu el. Adicătelea, Werner nu se poate spăla pe mâini ca știm noi cine.

Aș mai sublinia și momentul ales pentru săvârșirea aceste mașinațiuni, sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, când lumea nu este atentă la viața publică”, susține Orban, în încheierea mesajului său.

Marian Enache a fost ales recent președinte al CCR, pentru un mandat de 3 ani. „În urma votului secret, cu unanimitatea voturilor judecătorilor prezenți, domnul Marian ENACHE a fost ales în funcția de președinte al Curții Constituționale, pentru un mandat de trei ani.

Procedura de alegere a noului președinte al Curții Constituționale s-a desfășurat în temeiul dispozițiilor art.7 alin.(1), (2) și (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale”, a transmis CCR, într-un comunicat, sâmbătă, 11 iunie.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version