Cauta

Noi declarații pe tema majorării pensiilor. Ministrul Budăi: „Am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu…”

(sursa foto: Marius Budai/Facebook)

Pensionarii din România, care urmăresc cu mare atenție declarațiile oficialilor, îndeosebi ale miniștrilor, pe tema majorării pensiilor, află noi precizări pe această temă, de această dată de la oficialul guvernamental aflat în fruntea Ministerului Muncii.

Din declarațiile social-democratului Marius Budăi reiese că de la 1 ianuarie anul viitor pensiile ar trebui să crească cu cel puțin 10%.

Ministrul a anunțat concluzia. Nu și un procent exact

Ministrul Muncii a fost întrebat cu ce procent vor crește pensiile și de la ce dată se va întâmpla acest lucru. „Ultima discuţie pe care am avut-o în coaliţie şi aţi văzut şi dumneavoastră co-preşedinţii coaliţiei, cei doi preşedinţi ai celor mai mari partide şi mă refer la Marcel Ciolacu şi la premierul României, au spus foarte clar că de la 1 ianuarie pensiile vor creşte. Ministrul de Finanţe când s-a referit la procent s-a referit la procentul din lege care vorbeşte despre actualizarea cu rata inflaţiei, este vorba despre rata inflaţiei din 2021 care este 5,1%.

Noi, PSD, când ne-am făcut calculele şi am făcut acele propuneri de pus pe masa coaliţiei (…) am luat în calcul cifre oficiale care sunt pe diferite site-uri de specialitate, mă refer la Comisia Naţională de Prognoză, INS, Ministerul Finanţelor, execuţia bugetară şi am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%”, a afirmat Marius Budăi, duminică seară, la Antena 3.

Budăi: Poate ar trebui mai mult, dar trebuie să avem un echilibru

Oficialul aflat în fotoliul de ministru al Muncii în Guvernul Ciucă a continuat cu explicațiile referitoare la acest subiect de real interes pentru seniorii României, mai ales în contextul în care seniorii cu pensii mici se tot gândesc cum să reușească să facă față scumpirilor din ultima perioadă. „În coaliţie şi în gândirea noastră poate ar trebui mai mult, dar trebuie să avem un echilibru în a sprijini şi mediul de afaceri şi să facem un echilibru între măsurile care vin în sprijinul mediului de afaceri, măsurile economice şi între tot ceea ce înseamnă pachetele sociale pentru că la un moment dat nu vrem să transformăm mai binele în duşmanul binelui şi s-a demonstrat până acum că ceea ce am decis în coaliţie încă din noiembrie anul trecut şi anume să echilibrăm între măsurile sociale şi cele economice au şi dat rezultate”, a mai susținut Budăi.

Când se va afla exact procentul

Ministrul Muncii a mai spus că la momentul de față se lucrează în coaliție la construcția bugetului, iar când va fi luată decizia finală în privința acestuia se va afla și procentul final cu care vor fi crescute pensiile.

„Nu mai este mult până bugetul va fi aprobat în Guvern și trimis în Parlament pentru vot și atunci se va vedea practic și procentul final. Dar procentul nu va fi mai mic de 10%”, a conchis Budăi.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version