Cauta

Ministrul Ștefan, demolat pentru „GRINDINEZA” de la moțiune: „Asimptomatic…” – VIDEO

Dacă Ion Ștefan venise la Parlament, în urmă cu două zile, decis să își susțină cauza, acuzând la acel moment că textul moțiunii simple care îl vizează este compus „aproape integral din invective şi calomnii”, un social-democrat i-a demontat cu totul prestația de la tribuna Parlamentului, de la momentul dezbaterii inițiativei PSD.

Senatorul Eugen Teodorovici, fost ministru al Finanțelor, a postat, joi, pe contul său de pe o rețea de socializare un colaj cu extrase video care să ateste bâlbâielile actualului șef de la Dezvoltare.

Așa se poate vedea că ministrul Ștefan și-a citit discursul, dar că au fost momente în care a mai încurcat cuvintele sau a părut să sară rândul. „Să prezint Parlamentu…lui munca mea”, „celor mai sărate – sărace zone ale României”, „Universitatea Ploiești și Gaze din Ploiești” – fi auzit spunând, printre altele, ministrul Ștefan.

„Asimptomatic … „

Teodorovici nu doar că prezintă imaginile în cauză, ci îl ia peste picior, fără menajamente, pe oficialul guvernamental cunoscut multora drept „Ministrul Grindă”. „Acesta este nivelul de competență și meritocrație din PNL‼ Asimptomatic … Vă imaginați cum ar fi decurs discuțiile dintre ministrul Grindă și oficiali ai instituțiilor europene, la Bruxelles, dacă era la guvernare în perioada în care România deținea președinția Consiliului UE⁉️ Cu siguranță, traducatorii ar fi fost nevoiți să învețe o nouă limbă – GRINDINEZĂ‼”, scrie, ironic, Eugen Teodorovici pe Facebook.

Doar că fostul ministru social-democrat nu se oprește aici, lansând, totodată, și un atac în direcția actualei echipe aflate interimar la vârful PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu: „P.S.: Și când te gândești că votul acestui guvern de incompetenți a fost decizia “conducerii” interimare a PSD⁉️”.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version