Cauta

Macovei si Papahagi cer demisia sefului MAE

Monica Macovei si Adrian Papahagi semneaza un mesaj prin intermediul caruia solicita, miercuri, demisia ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, urmare a incidentului cu brosura oferita ministrului de Externe al Germaniei, pe coperta careia figura steagul german peste harta Frantei.

In ziua in care s-a aflat ca purtatorul de cuvant al MAE, Brandusa Predescu, a fost demisa, ca urmare a incidentului diplomatic, dar si la cateva ore dupa ce premierul i-a transmis lui Bogdan Aurescu faptul ca ii ureaza succes in continuare, in activitatea sa de ministru, lasand sa se inteleaga faptul ca greseala cu harta nu ar trebui sa puna in umbra toate realizarile acestuia, au aparut si voci care ii cer demisia primului om din Ministerul de Externe.

Mai precis, in numele partidului M10, ex-ministrul si fostul consilier in cadrul MAE, de aceasta data in calitate de initiatori si reprezentanti ai formatiunii politice amintite, ii cer lui Aurescu sa plece din functie, invocand, intr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Monicai Macovei, faptul ca acesta din urma „a comis o gafa diplomatica fara precedent”, dar si ca „realizarea acestei brosuri este un festivism gratuit si ridicol”.

Va amintim ca masura este ceruta dupa ce, recent, seful MAE a oferit ministrului de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, aflat in vizita la Bucuresti, o brosura pe a carei coperta era printata harta Frantei, acoperita de steagul Germaniei. „M10 considera ca domnul Aurescu a dat dovada de o grava lipsa de profesionalism daca a oferit brosura fara sa o parcurga inainte, sau de o la fel de grava lipsa de discernamant daca, dupa ce a parcurs-o, a acceptat sa o ofere omologului sau german. Imaginea pe care a oferit-o lumii intregi este cea a unui sistem diplomatic neprofesionist si incapabil sa se desprinda de epoca Ceausescu”, considera reprezentantii M10, amintind ca primele pagini ale brosurii prezinta imagini cu dictatorul comunist.

Pe langa „demisia de onoare” a sefului Diplomatiei romane, semnatarii solicitarii vor si sanctionarea celor care „au cheltuit banul public concepand si promovand aceasta brosura rusinoasa”.

 

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version