Cauta

Ludovic Orban a dat mâna cu PSD ca să închidă de tot restauratele din România! Pericolul iminent pentru investitorii din HoReCa

orban ciolacu

Ludovic Orban a dat mâna cu PSD ca să închidă de tot restauratele din România! Pericolul iminent pentru investitorii din HoReCa

Preşedintele Camerei Deputaţilor le oferă satisfacţie celor din PSD şi afirmă că, dacă se va ajunge până la el, va susţine amendamentul la proiectul care să permită suspendarea autorizaţiei de funcţionare, în cazul în care în mod repetat nu sunt respectate măsurile de protecţie sanitară.

Este o propunere ca să se modifice un act normativ, o ordonanţă care cred că este în dezbaterea Senatului astfel încât să se permită suspendarea autorizaţiei de funcţionare în cazul în care în mod repetat nu sunt respectate măsurile de protecţie sanitară”, a afirmat Ludovic Orban.

Chestionat dacă este de acord cu această propunere, preşedintele Camerei Deputaţilor a răspuns: „Această posibilitate există şi pentru emitenţii autorizaţiilor de funcţionare care sunt primarii.

Această modificare presupune că, nu doar primarii, ci şi instituţiile care au atribuţii de control, în special Poliţia, să poată să emite această decizie, după controale în care se constată că, în mod repetat, o societate nu a respectat normele de protecţie sanitară, să poată să impună această măsură„.

Referitor că ar fi fost deja respins amendamentul PNL în comisia de apărare, Orban a spus: „Până la adoptarea actului normativ, el o să iasă de la Senat, va trece la Camera Deputaţilor. Dacă va ajunge în Camera Deputaţilor, eu susţin acest amendament„.

Restricţiile pe timp de noapte, de la ora 22.00?

Reamintim, Guvernul vrea să ne ţină c-o oră în plus în case. Ia în calcul schimbarea restricţiilor de circulaţie pe timp de noapte, în contextul creşterii numărului de noi infecţii cu COVID-19.

Autorităţile ar urma să modifice ora de la care se aplică restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii, au precizat surse guvernamentale.

Circulaţia în afara locuinţei ar putea fi interzisă începând cu ora 22, în loc de ora 23, cum este în prezent. Astfel, posibil, va fi modificată şi ora până la care pot funcţiona terasele şi restaurantele.

Ultimele stiri

  • Motivul pentru care Guvernul e la un pas să „îngheţe” salariile şi pensiile. Anul electoral îi încurcă mult
  • Cinci muncitori au murit în Sicilia, într-o stație de epurare – VIDEO
  • Israelul bombardează intens oraşul Rafah, din Fâşia Gaza, deşi Hamas a acceptat o propunere pentru un armistiţiu. Cel puţin 12 morţi (VIDEO)
  • Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
  • VIDEO| Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer „armistițiu olimpic”
  • Poza Zilei
  • Iohannis, din nou turist. De această dată se va întâlni cu Joe Biden la Casa Albă
  • Horoscop 7 mai 2024 – Mergi la căldura casei tale
  • Germania acuză Rusia de atacuri cibernetice. Ambasadorul Germaniei în Rusia a fost rechemat în țară.
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version