Cauta

Liberalii le-au pus gând rău șoferilor: se ridică mașinile!

Mașinile oprite în afara parcărilor, ridicate de autorități

Orice autovehicul staționat în afara locurilor de parcare amenajate va fi ridicat de autorități, se prevede într-un proiect de lege al deputaților liberali. Având în vedere criza parcărilor la nivel național, este de așteptat, dacă proiectul va fi votat de Parlament, ca jumătate din autoturisme să fie ridicate de polițiști.

Staționarea și chiar oprirea vehiculelor de orice tip în afara spațiilor marcate expres de administratorul drumului public va fi interzisă, se arată într-un proiect de act normativ inițiat de liberali. ”Reglementarea se dorește o completare a prevederilor din OUG 195/2002, care protejează exclusiv carosabilul. Autoritățile locale se confruntă și cu alte probleme, cum este cea a parcării pe spațiile verzi, în parcuri, zone pietonale. Au existat inițiative legislative anterioare pentru completarea OUG 195, cu aplicarea sancțiunii de ridicare a vehiculelor parcate pe spații verzi, eșuate din cauza faptului că această OUG reglementează exclusiv circulația pe drumurile publice. Această inițiativă reglementează ridicarea vehiculelor staționate pe domeniul public, în alte locuri decât cele care fac parte din drumul public (ex. spații verzi, parcări de reședință, spații pietonale diverse)”, se precizează în expunerea de motive a proiectului deputaților PNL.

Taxe pentru ridicare, transport și depozitare

Potrivit proiectului de lege, în cazul în care un vehicul staționează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliția locală poate dispune măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. ”Ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezența unor persoane. Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situația în care prezența unor persoane în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau punerii în executare a măsurii tehnico-administrative”, se precizează în proiectul de lege.

Ridicarea vehiculului se va dispune, în scris, prin dispoziție de ridicare, în trei exemplare, iar operațiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau în ridicarea, transportul și depozitarea vehiculului. Transportul la locul de depozitare nu se va mai executa dacă, până la inițierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării și este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate cu operațiunea de ridicare. Pe perioada depozitării, vehiculele ridicate se află în paza administrației publice locale, iar vehiculul ridicat se restituie doar după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunii/operațiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deținerea legală a acestuia. Totodată, programul de restituire a vehiculelor depozitate în spațiile special amenajate se va asigura prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.

Curățenie cu forța

Proiectul legislativ introduce și posibilitatea autorităților de a igieniza proprietăți neîngrijite, cu suportarea cheltuielilor de către proprietar. Astfel, autoritatea administrației publice locale va putea executa acțiuni de curățare, igienizare și salubrizare, în numele și pe cheltuiala proprietarilor notificați în acest scop. Dacă proprietarul refuză accesul autorităților, se va putea solicita permisiunea printr-o instanță de judecată.

Ultimele stiri

  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Exit mobile version