Toată lumea vorbeşte în aceste zile de blatul care ar exista între PSD şi Klaus Iohannis. Motive ar fi destule pentru o astfel de suspiciune, dar eu nu cred în ea dintr-un motiv foarte simplu: Klaus Iohannis nu este suficient de inteligent pentru a face o astfel de mişcare. Rigiditatea lui teutonică, grefată peste o mediocritate structurală, îl împiedică să găsească, pe cale de raţionamente logice, soluţii care presupun flexibilitate şi adaptabilitate.
Un trufaş ca el, confundând puterea conjuncturală a funcţiei cu înalte virtuţi personale, nu este în stare să se obiectiveze când greşeşte şi să încerce a îndrepta lucrurile din mers. Convins, de firea lui şi de yesmenii din jur, că este infailibil, perseverează în erori rizibile, închipuindu-şi că lumea din jur ar trebui să se supună planurilor sale şi refuzând orice fel de corecţii.
Dintr-o analiză politică a momentului, raţională şi lucidă, rezultă limpede că orice soluţie cât de cât stabilă la actuala criză politică din România ar trebui să includă PSD. Nu poţi, mai ales într-o ţară în derivă ca a noastră, să arunci partidul cel mai greu al ţării la pupa navei ca pe o benă cu fiare ruginite, şi să îţi închipui că printr-o astfel de dezechilibrare brutală poţi evita scufundarea. Or Klaus Iohannis tocmai asta face. Cu infatuarea şi lipsa lui cronică de imaginaţie, o ţine langa cu “fără PSD”, incapabil să priceapă că astfel contribuie substanţial la fortificarea PSD-ului şi la şubrezirea alianţei LUI de dreapta şi a poziţiei sale personale. Să nu încerci a coopta 35% din forţa electorală a ţării la efortul de a depăşi această criză majoră, sanitară, economică şi, mai recent, de guvernanţă bazală a societăţii, este, pe termen mediu, sinucidere curată.
Şi, ca să-i cânte în strună melomanului de la Cotroceni căruia nu-i plac decât gamele minore, tromboniştii lui Câţu şi cordiştii lui Orban se jură de dimineaţă până seară, pe toate octavele posibile, că ei şi PSD … niciodată împreună! Ceea ce, evident, PSD aplaudă. Oricum, nici prin cap nu le trece pesediştilor să intre acum la guvernare, dar, decât să declare asta oficial şi să fie acuzaţi de laşitate ori oportunism, le cade mult mai bine să spună că ei ar vrea să salveze ţara dar, iată, nu sunt lăsaţi de Werner şi ai lui.
Şi, vorba poetei, “timpul trece ca un amănunt”; iarna vine, facturile vor sări în aer, useriştii îşi vor umple la cota de retenţie rezervoarele cu venin şi-şi vor ascuţi şi mai tare dinţii cu dren, PSD va trece de 40% în sondaje şi poporul sleit atât va aştepta ca să-şi regăsească pofta de viaţă: un îndemn răcnit al Şoşoacăi şi mobilizarea decisivă a lui George Simion.
Atunci să-l vedem pe “fălosul – consecvent” de la Cotroceni şi pe filarmonicii lui drapaţi în galben de la Palatul Victoria pe unde vor scoate cămaşa. Pe ce ieşiri secrete ale palatelor lor vor da buzna să se evacueze…
Rareş Bogdan şi Emil Boc, principalii artizani ai blagoslovirii românilor cu providenţialul Câţu, vor primi binemeritata răsplată a isteţimii lor. Sictirul colectiv al naţiei.
Iar noi o vom lua de la capăt, pasivi şi cu memoria scurtă, sperând într-o lume mai bună care să ne cadă din cer.
C-aşa-i românu’, visător!