AcasăPoliticaRomânii vor anticipate, politicienii se alintă

Românii vor anticipate, politicienii se alintă

În vremurile actuale, nici două vieți nu i-ar fi ajuns lui Caragiale să scrie despre mofturile politicienilor. Să scrie, nu să-i înțeleagă, fiindcă nimeni nu poate pricepe ce fac ei acolo. Parlamentul a devenit un bâlci, dar în același timp este și talcioc, se vând-cumpără voturi, alianțe, locuri în C.A-uri de stat și câte s-or mai face. Între timp, prin circumscripții bate vântul și doar nemulțumirile oamenilor de rând mai deranjează birourile electorilor.

Alegătorii se strâng ciorchine la ușa din față, pe unde știu ei că intra, până nu demult, politicianul venit să le ceară votul. Pe rând, fiecare își spune oful, unii completează, mai toți aprobă și chicotesc, apoi prind curaj și strigă, dar dinăuntru nu le răspunde nimeni. Cumva, în mod indirect, românii sunt poftiți să-și ia tălpășița de acolo, nici „azi” nu-i careva prezent să le asculte păsul.

Românul muncește, românul plătește, străinul ia banul

Îi găsești tolăniți confortabil în fotoliile din „Casa Poporului”. Ce ironie, să se numească astfel o clădire în care numai pentru popor nu se lucrează!

Poporul stă în apartamente comuniste, unde țevile iar vor rămâne sloi și în iarna asta și încă o dată oamenii vor încălzi apă pe aragaz pentru un duș la lighean. Poporul se înghesuie în metrou, tramvaie și autobuze la prima oră a dimineții, să nu întârzie la muncă, totul pentru un salariu mizer, pe care miniștrii nu-l cunosc, dar nici nu au chef să-l afle. Poporul stă la coadă, pe final de lună, să-și plătească facturile, alea care au explodat de când li s-a promis că liberalizarea pe piața energiei înseamnă lapte și miere; așa o fi, dar nu lapte și miere pentru pensionarul, fochistul, mecanicul, țăranul, zugravul român, nu, lapte și miere pentru multinaționalele Occidentului, care azi doar huzuresc pe ce s-a construit înainte de ’89.

M-ai votat, te-am fentat

În același timp, la Parlament, aleșii noștri fac nazuri și se alintă. Ori cafeaua de dimineață n-a fost bună, ori combinațiile nu mai ies ca pe vremuri, ceva îi nemulțumește și le strică tot cheful de muncă. Nu că l-ar fi avut vreodată, nu că ar ști ei ce înseamnă muncă, dar, totuși…

PNL se preface, dar nu-i crede nimeni, că guvernează pentru popor; în realitate, liberalii sunt pe blat cu marile corporații din Vest, însă ei cred că românii nu s-au prins. Un fel de logică „M-ai votat, te-am fentat”. De la Palatul Victoria, Florin Cîțu zice că nu-i timpul pierdut pentru o împăcare și îi iartă pe pluseriști dacă își retrag moțiunea de cenzură. Dar tot în aceeași zi, premierul îi dă afară pe toți secretarii de stat și subsecretarii din tabăra USR PLUS.

Între timp, șocați, ai lui Barna nu știu încotro s-o apuce, dar mai toți vor să scape urgent de liderul-moluscă. Se așteaptă alegerile din interior și noul drum pe care o va lua partidul neomarxiștilor.

Ce nu vor să audă politicienii de azi este că poporul s-a săturat cam de toți. Românii văd că în aproape doi ani de guvernare liberală țara s-a îndatorat cât în 30 de ani de democrație, iar banii împrumutați de la bănci nu se regăsesc nicăieri, nimeni nu știe unde sunt. Românii simt jugul traiului sub guvernare PNL-USR PLUS-UDMR – facturile au explodat, iar prețurile la alimente, energie și combustibil sunt și ele în aer. Românii vor alegeri anticipate și le vor cât mai repede!

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
621 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger