Cauta

Klaus Iohannis cheama la discutii cinci lideri de confederatii sindicale

Seful statului continua seria consultarilor de la Cotroceni, de aceasta data cu cinci lideri ai confederatiilor sindicale, printre ei aflandu-se Dumitru Costin si Bogdan Hossu.

Klaus Iohannis

In conditiile in care pana acum a chemat de la instalarea sa la Cotroceni in trei randuri, la consultari, reprezentantii partidelor si formatiunilor politice cu reprezentare in Legislativ, pentu a discuta chestiuni de importanta, printre care fondurile destinate Apararii, ori stadiul reformei electorale, de aceasta data presedintele a ales sa ii invite la discutii liderii confederatiilor sindicale.

Adresantii invitatiei sunt Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical, Ion Popescu, liderul Confederatiei Sindicale Meridian,  Leonard Barascu, sef al Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania – Fratia, Bogdan Hossu, presedintele Confederatiei Nationale Sindicale Cartel Alfa si Iacob Baciu, aflat in fruntea Confederatiei Sindicatelor Democratice din Romania.

Intrevederile urmeaza sa aiba loc in ultima zi a acestei luni, mai precis joi, incepand cu ora 11, iar agenda discutiilor va include, conform Administratiei Prezidentiale, „discutii pe teme actuale care privesc dialogul social”.

Dicutiile vor avea loc la doua zile de la intoarcerea lui Klaus Iohannis din Italia, stat in care presedintele se afla, incepand de luni, vreme de doua zile, intr-o vizita oficiala, prilej cu care se va intalni atat cu omologul sau, cat si cu seful Guvernului italian, cu presedintele Senatului de la Roma, dar si cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din Peninsula.

Ultimele stiri

  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Pică transferul lui Coman?! Arabii n-au mai venit la București
  • Dolarul puternic, marea amenințare pentru dușmanii Americii
  • Bursa este pe moarte!
  • Exit mobile version