Cauta

Iohannis îi bagă în ședință pe miniștrii Apărării și Internelor: ”Campania de vaccinare, chestiune de securitate națională”

Iohannis îi bagă în ședință pe miniștrii Apărării și Internelor: ”Campania de vaccinare, chestiune de securitate națională” (foto. presidency.ro)

Săptămâna viitoare, miniștrii Ciucă, Vela și Tătaru vor ajunge la Cotroceni, pentru a discuta cu președintele în privința campaniei de vaccinare antiCovid, ”o chestiune de securitate națională”, din câte a anunțat Klaus Iohannis.

”În chestiunea vaccinării, după părerea mea, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și, ca atare, campania de vaccinare este o chestiune de securitate națională. Pentru asta, am convocat o întâlnire, o ședință, pentru luni, ședință la care vor participa, în afară de mine, ministrul Apărării, ministrul de Interne și ministrul Sănătății și vom clarifica toate aspectele care țin de campania de vaccinare ca și chestiune de securitate națională”, a declarat Klaus Iohannis, vineri după-amiază, de la Cotroceni.

”Optimism moderat”

Totodată, făcând trimitere la cifrele venite în cursul zilei din direcția Grupului de Comunicare Strategică (GCS), cu privire la situația cazurilor noi de coronavirus, președintele s-a referit la un ”optimism moderat” și a adus în discuție mpsurile impuse de autorități, săptămânile trecute.

Datele de astăzi ne arată că avem motive pentru un optimism moderat. Moderat. Vedem că nu a crescut numărul de cazuri față de zilele anterioare și cred că se confirmă ceea ce spun de câteva zile încoace, că, în ceea ce privește numărul de cazuri noi, ne situăm pe un platou. Tot astăzi am putut să observăm că numărul persoanelor vindecate este aproximativ egal cu numărul persoanelor care, din păcate, au fost detectate cu această boală. Să vedem dacă, în zilele următoare, acest trend se confirmă. Putem să spunem însă deja că măsurile care au fost luate de autorități au fost măsurile corecte, au fost măsurile adecvate”, a punctat președintele.

Totodată, Klaus Iohannis a cerut răbdare și a subliniat importanța respectării, și pe mai departe, a măsurilor menite să limiteze pe cât posibil răspândirea noului coronavirus. ”Însă – spun optimism moderat – lucrurile vor arăta și mai bine dacă avem răbdare și dacă respectăm în continuare cu sfințenie aceste măsuri. Dacă o facem, atunci peste o săptămână, două, vom putea să avem rezultate care arată o îmbunătățire netă a situației”, a conchis liderul de la Cotroceni.

GCS a anunțat peste 9.200 de cazuri noi și 160 de decese

Cifrele făcute publice, vineri, de autorități arată că în ultimele 24 de ore la nivel național au fost înregistrate 9.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).
Până la data de 20 noiembrie în România au fost confirmate 403.123 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 278.676 de pacienți au fost declarați vindecați. ”Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.412 persoane au fost reconfirmate pozitiv”, informează Grupul de Comunicare Strategică.

De asemenea, s-au raportat 160 de decese și s-a anunțat că 1.139 de persoane din rândul celor internate cu COVID-19 în unitățile sanitare se află la Terapie Intensivă – ATI.

Ultimele stiri

  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Exit mobile version