Cauta

Încă o plecare din USR. Un deputat, fost candidat la șefia USR, și-a anunțat demisia din partid!

(sursa foto: Cătălin Teniță/Facebook)

USR-ul condus de către Cătălin Drulă mai pierde un parlamentar. Cătălin Teniță și-a anunțat plecarea din partidul la șefia căruia a candidat, la alegerile din această vară. Deputatul de București a mai dat de veste că se va alătura, foarte curând, formațiunii REPER. Adică partidului lui Dacian Cioloș.

„Am decis să îmi dau demisia din USR și să mă alătur, de la 1 septembrie, Partidului REPER.
Cred că responsabilitatea mea actuală este să aduc împreună oamenii care înțeleg că suntem la mijlocul drumului către o Românie mai bună și că nu putem sta deoparte.

De aceea, voi căuta să coagulez alături de ei o mișcare reformatoare pentru România”, a anunțat Teniță, marți dimineață, în 30 august, pe pagina de Facebook.

Teniță: „Nu este un abandon”

Parlamentarul – care a candidat la președinția USR la scrutinul intern din iulie, dar a pierdut alegerile în fața lui Cătălin Drulă – a ales să le transmită un mesaj celor din „echipa CURAJ”, din interiorul USR.

Nu este un abandon. Mă alătur unor colegi de-ai noștri care sunt îndreptățiți să fie reprezentați și ale căror energii trebuie utilizate în politică, colegi care acum construiesc REPER. Rămân în continuare deschis proiectelor din USR și vă stau oricând la dispoziție pentru consultări și întrebări în cadrul cabinetului parlamentar.

Le mulțumesc în mod deosebit colegilor din echipa CURAJ pe lista cărora am candidat la președinția USR. Cred ca opțiunea lor de a rămâne în partid ca un grup de reformă internă este o opțiune la fel de validă și de curajoasă ca aceea de a construi alternative din exterior, și îi îndrum pe toți cei care decid să rămână în USR să îi susțină”, a mai scris Teniță.

Citiți si: USR se dezintegrează! Încă un senator fuge din partidul „salvatorilor”

Se rupe USR. Noi demisii, pleacă în partidul lui Cioloș

Ultimele stiri

  • ALege ce citești
  • DECAPITAREA lui COLDEA, revolta „SISTEMULUI” împotriva statului-paralel!
  • Primarul Mihai Chirica, scandal cu violență fizică: „M-a lovit de pereți până mi-a crăpat capul”. Primar: „Vacă proastă ce ești!” / ÎNREGISTRĂRI AUDIO
  • Moldovenii nu mai pupă cetățenie. Cunoașterea limbii române devine obligatorie
  • Guvernul, în extaz. Crește salariul minim, cresc taxele la buget și amenzile
  • Ucraina și Slovacia și-au ales jucătorii pentru Euro
  • Cu ce amendă s-a ales un șofer prins gonind cu 240 km/oră pe A3. „A intenționat să devină pilot de curse”
  • Îndoctrinați de mici. Guvernul pregătește, în școli, o armată de activiști de mediu
  • Timpul schimbărilor: de ce alegerile sunt importante pentru europeni și pentru restul lumii
  • Impozitarea marilor averi, frecție la piciorul de lemn
  • Exit mobile version