AcasăPoliticaSe rupe USR. Noi demisii, pleacă în partidul lui Cioloș

Se rupe USR. Noi demisii, pleacă în partidul lui Cioloș

usrSe rupe USR. Noi demisii, pleacă în partidul lui Cioloș

Continuă demisiile în USR. Un alt deputat își anunță plecarea din partid și adeziunea pentru partidul lui Dacian Cioloș. Ioana Mihăilă a trecut și ea la REPER.

Deputatul Andrei Lupu a anunţat, luni, pe Facebook, că a demisionat din USR şi pleacă la REPER. Este al șaselea parlamentar care își anunță demisia din USR și înscrierea în partidul lui Dacian Cioloș.

O nouă demisie din USR

„Am demisionat astăzi din calitatea de membru al USR şi, implicit, din funcţiile interne deţinute, cea de membru al Biroului Naţional şi cea de preşedinte al Filialei Prahova. Am făcut-o cu mare tristeţe şi cu o uriaşă dezamăgire. O mână de oameni în care ar fi trebuit să credem şi care ar fi trebuit să reprezinte un deziderat pentru politica românească au ales meschinăria politicii dâmboviţene şi toxicitatea confruntării permanente.

Lipsa de eleganţă, de încredere în negocierea politică şi incapacitatea de a accepta alte opinii decât cele proprii au transformat o idee politică minunată, aşa cum a fost USR, într-o organizaţie profund disfuncţională”, spune deputatul în postare.

Demisii pe bandă rulantă

Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății în 2021, a trecut și ea la REPER.

„Mă alătur REPER cu speranța că vom reuși să construim împreună o platformă în care politicile de sănătate să poată fi dezbătute, în care profesioniștii din domenii diferite să poată să contribuie pentru alinierea serviciilor medicale românești la aceleași standarde de calitate cu cele europene”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit paginii de Facebook a formațiunii lui Cioloș.

În jur de 11 parlamentari din cei 80 de senatori și deputați USR ar urma să demisioneze, treptat, din partid și să se înscrie în formațiunea fondată de Dacian Cioloș.

author avatar
Andreea Vlad
249 afisari

3 COMENTARII

  1. Foarte bine. DEZBINA-I DRACE, CĂ ȘI MIE-MI PLACE!!!

    SĂ NU UITĂM FAPTUL CĂ ĂȘTIA, DEVIANȚII ĂȘTIA, AU VRUT CA SĂ FIE INJECTATĂ TOATĂ ȚARA FORȚAT, CARANTINATĂ LA NESFÎRȘIT, AU VRUT PURTATUL PESTE TOT ȘI TOT TIMPUL AL BOTNIȚEI IAR ACUM SUNT MARI IUBITORI DE CIOLOVECI.

  2. BOUL SI VIȚELUL
    Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,
    În zilele noastre de soartă-ajutat,
    Şi decât toţi fraţii mai cu osebire, Dobândi-n cireadă un post însemnat.

    – Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,
    Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:
    Decât multă minte, ştiu că e mai bine
    Sa ai totdeauna un dram de noroc.

    Aşa de vie?ii veselă schimbare,
    Cum şi de mândrie boul stăpânit,
    Se credea că este decât toţi mai mare Că cu dânsul nimeni nu e mai bou.

    Viţelul atuncea, plin de bucurie,
    Auzind că unchiul s-a făcut boier,
    Că are clăi sumă şi livezi o mie; „Mă duc – zise-ndată – niţel fân să-i cer.”

    Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte, Ajunge la unchiu, cearcă a intra-
    Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:
    „Acum doarme – zice – nu-l poci supăra.”

    – „Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată
    După-prânz să doarmă! Obiceiul lui de bou 🐂 Era să nu şază ziua niciodată…
    Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”

    – „Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;
    S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;
    Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,
    Primit în casă daca vrei să fii.”

    La o mojicie atâta de mare,
    Viţelul răspunde că va aştepta;
    Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare, Pe lângă el trece, făr-a se uita.E un mare bou.

    Cu mâhnire toate băiatul le vede,
    Însă socoteşte că unchiu-a orbit;
    Căci fără-ndoială nu putea a crede
    Că buna lui rudă să-l fi ocolit.Cu ce l-a jignit?

    A doua zi iarăşi, prea de dimineaţă,
    Să-l găsească vreme, la dânsul veni:
    O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă, Ca să-i facă bine, de el pomeni.

    – Boierule – zise – aşteaptă afară
    -Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.” –Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară!
    N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.”
    Eu sunt un bou asa de mare.
    (fabula dupa G. Alexandrescu)

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger