Cauta

Încă două zile libere pentru români. Proiectul, undă verde în Camera Deputaților

(sursa foto: Facebook/Camera Deputaților)

O veste bună pentru cei care deja numără zilele până la viitoarele „minivacanțe”, ca sa-și facă planuri pentru perioada liberă de la muncă. Află că se vor putea bucura de încă două zile libere, în ianuarie.

Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege iniţiat de PSD care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie, Sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, informează Agerpres.

Așadar, acest proiect de lege prevede trecerea, printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, şi a celor din 6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza) şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Proiectul, adoptat deja de Senat

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în decembrie 2022. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Pasul următor presupune ca proiectul să ajungă pe masa președintelui, în vederea promulgării. După ce se va întâmpla acest lucru, românii își vor putea face planuri pentru cele două noi zile libere din luna ianuarie, după cele din 1 și 2 ale primei luni din an.

Ultimele stiri

  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Cu „dedicaţie” de la Guvern, pentru şoferi: benzina şi motorina se scumpesc, de la 1 iulie 2024! Cât cresc accizele
  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • România, ţară exotică! Ce au început să cultive agricultorii noştri
  • Pompierii, în alertă! Incendiu la o magazie din Portul Constanţa. Focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi
  • Breaking news: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter! (VIDEO)
  • Poza Zilei
  • Exit mobile version