Cauta

Florin Cîțu vrea verificări la companiile cu acţionariat rusesc din România: ”Să vedem dacă…” – VIDEO

Florin Cîțu vrea verificări la companiile cu acţionariat rusesc din România: ”Să vedem dacă...” - VIDEO

Pe măsură ce politicienii români au reacționat, asemeni liderilor internaționali, pe marginea situației din Ucraina, după atacul Rusiei, s-a aflat că președintele Senatului și totodată liderul PNL, așteaptă de la Ministerul Finanțelor, condus de către Adrian Câciu, o analiză detaliată pe tema companiilor cu acționariat rusesc.

În primă fază, Florin Cîţu a susținut că „România, alături de partenerii şi aliaţii din NATO şi UE, va impune sancţiuni substanţiale împotriva Rusiei”.

Cîțu: Să vedem dacă cei care sunt acţionari sunt pe lista celor sancţionaţi

Al doilea om în statul român a făcut apoi referire la demersul pe care spune că ar trebui să-l facă Ministerul Finanțelor. „România – Ministerul Finanţelor – trebuie să facă o analiză, în detaliu, a tuturor acelor companii unde există acţionariat rusesc, să vedem dacă cei care sunt acţionari sunt pe lista celor sancţionaţi şi să se ia măsurile necesare.

În acelaşi timp, trebuie să verificăm dacă acele companii primesc ajutor de stat, să nu ajungă ajutorul de stat la cei care sunt pe lista de sancționate”, a susținut Cîţu.

Pe de altă parte, fostul premier Cîțu a anunțat că România va oferi ajutor umanitar Ucrainei, „iar pentru români este foarte important să știe că nu vom fi implicați într-un război în Ucraina”.

Task-force la Guvern, pentru „gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina”

Totodată, de la Palatul Victoria s-a anunțat, joi, după ce s-a aflat că premierul Ciucă a convocat, la nivelul Guvernului, „task-force-ul pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina”, că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) „continuă monitorizarea situației cetățenilor români din Ucraina și a convocat celula de criză inter-instituțională pentru sprijinirea și acordarea de asistență consulară cetățenilor români din Ucraina”.

Dintr-un comunicat de presă transmis de Executiv se anunță, totodată, că „Guvernul monitorizează și evaluează intrările și ieșirile de gaze naturale pe toate rutele din țară, pentru a putea lua, în funcție de evoluția situației, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale. România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece.

Structurile guvernamentale responsabile sunt pregătite, totodată, să asigure măsurile necesare pentru preluarea, la nevoie, a fluxurilor de refugiați”.

Ultimele stiri

  • Marea durere: criza costului vieții
  • Doamna Ursula s-a trezit la realitate: nu vrea să se alăture SUA într-un război comercial cu China
  • Noi reguli pentru fermierii români. Să nu mai producă dacă nu au cui să vândă
  • Românii vor putea călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul a fost semnat
  • Cine va suferi de pe urma tarifelor lui Trump
  • Neil Lennon – 720.000 euro/an la Rapid!
  • Dinamo, în haine de sărbătoare la barajul pentru retrogradare
  • Umbra Liderului Suprem. Moartea președintelui Iranului nu va schimba cursul istoriei
  • De ce credem în aur. Toată lumea îl vrea
  • Momente de groază în avion. Un mort și mai mulți răniti, în urma unor turbulente puternice care au afectat un zbor Londra-Singapore
  • Exit mobile version