Cauta

După ce șoferii au ajuns să fie exasperați de costurile de la pompă, Ciucă cere să se verifice prețurile la carburanți: „Să putem să…” – VIDEO

După ce în ultima perioadă mulți dintre șoferii români au fost cocoșați de prețurile la carburanți și au ajuns să se ia cu mâinile de cap când au mers să-și alimenteze mașinile cu benzină sau motorină, văzând costurile de la pompă, s-a aflat că șeful Guvernului vrea să afle răspunsuri de la două ministere. Pe tema nivelului prețului la carburanți.

Și anume de la Ministerul Energiei și de la cel al Finanțelor, instituțiile conduse de către Virgil Popescu și Adrian Câciu.

În primă fază, la începutul reuniunii de joi, 16 iunie, a Cabinetului pe care-l conduce, Nicolae Ciucă a anunțat că în cadrul ședinței se va da undă verde OUG-ului antispeculă.

Ciucă: „Avem datoria să ne protejăm cetățenii”

„Vom aproba ordonanța de urgență privind combaterea acțiunilor speculative (…). Este o ordonanță de urgență pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm situații excepționale, situații pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se atât în timpul pandemiei de COVID-19, cât și în prima perioadă de după declanșarea acțiunii militare ruse în Ucraina. Și avem datoria să ne protejăm cetățenii, avem datoria să ne protejăm mediul de afaceri.

Cred că este important (…) să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă, pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor”, a susținut Ciucă, în prima parte a reuniunii de joi a Executivului.

Cere să se verifice prețurile la carburanți

Totodată, premierul a cerut Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe „să verifice elementele de preț la carburanți, astfel încât să putem să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețului la carburanți”.

Anunțul premierului a venit după ce, în ultimele zile, s-a aflat că unii șoferi, din diferite orașe din țară, au ales o metodă inedită de protest față de scumpirea carburanților, alegând să alimenteze de o sumă foarte mică, iar apoi să se așeze din nou la coadă la benzinărie. Ba chiar să plătească folosind „pușculita” plină cu monede – VEZI detalii AICI.

Ultimele stiri

  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Erdogan se teme de Israel. Liderul turc a prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Hamasul va fi învins
  • Pacientul Florin Piersic a trecut la nivelul următor. Cum a evoluat starea sănătăţii marelui actor
  • Ce a făcut Robert Fico, premierul Slovaciei, înainte de a fi împuşcat la Bratislava. Un martor a dezvăluit totul
  • Ucraina și Moldova pun presiune pe sistemul energetic românesc. Pierderi majore la Transelectrica
  • Tratatul de pace ce putea încheia războiul din Ucraina. Mai lipseau doar semnăturile lui Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. De ce nu s-au mai înţeles
  • Exit mobile version