Cauta

Duicu da iama si in liberali

Europarlamentar in prezent si fost presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, liberalul Cristian Busoi a picat si el, pe interceptari, in cazul Duicu.

Adrian Duicu trage dupa el nu numai pesedistii, dar si liberali, dovada ghinionistul Cristian Busoi

Conform interceptarilor aflate in posesia procurorilor, Busoi s-a intalnit cu Duicu, in 2013, in momentul cand se finaliza adoptarea rectificarii bugetare si redistribuirea fondurilor CNAS. Dupa o convorbire privata, consumata in afara biroului lui Busoi, judetul pastorit de Adrian Duicu, Mehedinti, s-a ales cu cea mai mare suma alocata (peste 10% din bugetul CNAS pentru toata tara), depasit fiind doar de municipiul Bucuresti. ”Nu imi aduc exact aminte acest moment. Dar va pot spune ca nu doar domnia sa, ci foarte multi s-au intalnit cu mine sau m-au abordat pentru a sti cum stau lucrurile cu fondurile de sanatate (…) Desi acest dosar e foarte vechi, pana acum nu am fost solicitat sa dau vreo explicatie in acest dosar la DNA. Acesta e un anumit pasaj care arata un anumit tip de comportament al unor lideri locali, dar nu presupune un lucru incorect”, comenteaza, acum, Cristian Busoi incidentul.

Cazanciuc, prins cu Ponea-n gura

Adrian Duicu trage dupa el nu numai pesedistii, dar si liberali, dovada ghinionistul Cristian Busoi

Cum martea are trei ceasuri negre, ”ghinionul Duicu” l-a lovit si pe ministrul Robert Cazanciuc, in presa aparand, ieri, dovada ca demnitarul a mintit atunci cand a spus ca nu a propus-o pe Elisabeta Ponea (sotia fostului sef al IPJ Mehedinti, promovat si favorizat de Duicu) pentru o functie de conducere la DNA. Concret, in presa au aparut documentele in care se vede, negru pe alb, ca ministrul Cazanciuc a trimis CSM-ului propunerea ca Elisabeta Ponea sa fie numita intr-o functie de conducere la nivelul sectiilor din DNA.

 

Ultimele stiri

  • Primele imagini cu ”Poarta Eroilor” iluminată. Construcția e ridicată în intersecția Eroii Revoluției din Sectorul 4 al Capitalei
  • Alege ce citești
  • Ciolacu, în campanie. Pentru Cotroceni!
  • Alexandru cel Mare smulge întregul Taiwan din ghearele comuniștilor
  • Macron și-a adus „gaullismul” în biroul prezidențial!
  • Publicitate de miliarde: Big Tech își revine după zilele întunecate din 2022
  • Băncile centrale, forțate să amâne reducerile ratelor dobânzilor? Cine sucește politica monetară
  • Se alege praful de democrația Occidentului!
  • Cum învrăjbește banul. Noul război de clasă socială: decalajul de bogăție între mileniali
  • Ministerul Energiei își trimite angajații la cursuri, ca să învețe lucruri elementare
  • Exit mobile version