Cauta

Critici din direcția AUR: „Noile măsuri ”de relaxare”, jignitoare la adresa majorității românilor”

Critici din direcția AUR: „Noile măsuri ”de relaxare”, jignitoare la adresa majorității românilor” - Ziarul National

În ultima vreme s-a discutat intens despre măsurile de relaxare a restricțiilor avute în vedere de autorități pentru perioada Sărbătorilor de iarnă.

Până ca Executivul să aprobe, în ședința de Guvern de miercuri, hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență la care a făcut referire încă de marți seară secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru situații de Urgență, – VEZI AICI, reprezentanții formațiunii parlamentare conduse de către George Simion și Claudiu Târziu au remis un punct de vedere plin de nemulțumiri.

„Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică noile măsuri ”de relaxare” anunțate de CNSU, care nu reprezintă altceva decât noi măsuri jignitoare la adresa românilor cinstiți și muncitori, a căror singură vină este că nu s-au vaccinat”, s-a transmis, miercuri, 8 decembrie, într-un comunicat de presă.

Târziu: Așa-numitele <<măsuri de relaxare>> nu rezolvă, în esență, nimic

Senatorul Claudiu Târziu, co-președinte al AUR, a adus în discuție situația românilor din țară, care sunt vaccinați, dar și pe cea a compatrioților aflați în afara granițelor, dar care vor să se întoarcă în țară, de Sărbătorile de iarnă.

„Așa-numitele <<măsuri de relaxare>> nu rezolvă, în esență, nimic, pentru că, în continuare, se insistă cu restrângerea drepturilor și libertăților cetățenești și segregarea pe criterii sanitare. Românii din țară, nevaccinați, nu vor putea nici acum să intre în centrele comerciale, în restaurante sau în hoteluri, fără a prezenta un certificat verde, iar românii din diaspora, care vor să vină acasă de sărbători, așa cum o fac an de an, vor fi întâmpinați cu ostilitate, ca niște teroriști: anchetați, puși să completeze formulare, carantinați sau constrânși să facă teste PCR. Pentru ce toată această bătaie de joc? Sunt românii noștri care muncesc afară și echilibrează balanța de plăți a țării. Cerem militarului Ciucă să îi trateze ca pe niște cetățeni liberi și demni ai statului de care aparțin, nu ca pe niște teroriști”, declară senatorul Târziu, citat în comunicatul de presă.

Simion: AUR somează Guvernul și pe eternul Arafat să renunțe la aceste măsuri iraționale

La rândul său, celălalt președinte al formațiunii politice, deputatul George Simion, invocă scăderea numărului de infectări zilnice cu noul coronavirus. Și trimite săgeți în direcția premierului, dar și a șefului DSU.

„Numărul de infectări zilnice cu COVID a scăzut foarte mult, iar toate datele arată că tulpina Omicron este mai puțin periculoasă decât Delta. Prin urmare, este de neînțeles de ce Raed Arafat și Nicolae Ciucă insistă să inducă panica în rândul populației și să mențină niște restricții aberante și discriminatorii. Ele par să trădeze mai degrabă o apetență către dictatură, nu grija față de sănătatea românilor. AUR somează Guvernul și pe eternul Arafat să renunțe la aceste măsuri iraționale și să manifeste respect față de contribuabilul român! În caz contrar, ne vom alia cu toți cei nemulțumiți și vom ieși în stradă”, susține George Simion.

Totodată, pe finalul aceluiași comunicat se menționează că: „Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția că Guvernul, indiferent de numele pe care îl poartă, Ciucă sau Iohannis, trebuie să înceteze să încalce libertățile și drepturile fundamentale ale românilor, de la libertatea de circulație până la dreptul la educație, în contextul prelungirii la nesfărșit a stării de alertă și sub pretextul epidemiei de COVID”.

Ultimele stiri

  • Tehnologia alimentează câștigurile acțiunilor. Aurul, argintul și cuprul, la niveluri record
  • Nicușor Dan contra Justiției, linia roșie a statului de drept
  • Comisia Europeană, pusă la zid. Evaluare neuniformă a PNRR-urilor și standarde duble
  • A murit Chris Rea. Cântărețul avea 74 de ani/VIDEO
  • Avertismentul specialiștilor. Energia produsă din gaze naturale, de 2,4 ori mai scumpă decât cărbunele
  • Turcia fierbe! Patronul lui Fenerbahçe, acuzat pentru trafic de droguri
  • Divizata UE trebuie să se extindă mai mult?
  • Am ajuns batjocura UE. Toate statele au votat pentru închiderea zootehniei din România
  • Scrisoare legendară de la Mauro Icardi pentru Hagi
  • Guvernul suspendă temporar interdicția cumulului pensie-salariu în Educație. Anunțul ministrului Daniel David
  • Exit mobile version