Cauta

Ciucă: „Ne dorim ca salariul minim să crească”. Ce a evitat, însă, să spună premierul/Ciolacu: „E evident că va trebui…”

(sursa foto: captură video)

Cu cât va crește salariul minim în România? E o întrebare la care foarte mulți români așteaptă un răspuns concret de la oficialii coaliției de guvernare.

Premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au fost miercuri într-o vizită la o fabrică de camioane din Petrești, Dâmbovița, unde au fost întrebați și despre acest subiect.

Șeful Executivului și al PNL-ului a susținut că, la nivelul actualei guvernări, se dorește o creștere a salariului minim, dar a evitat să spună și cu cât anume ar urma să se majoreze, în ideea că valoarea va depinde de cifrele ce se vor regăsi în proiectul de buget pe anul ce vine.

Fără referire la cuantum

Sigur, ne dorim ca salariul minim să crească și de fiecare dată când am avut această posibilitate, am discutat și despre salarii și despre pensii – reprezintă obiectivul nostru astfel încât să îi sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a tot ceea ce înseamnă creșterea prețurilor și, bineînțeles, efectele pe care le produce inflația, doar că, până în acest moment, până când nu vom avea o analiză pe buget, pe cifre concrete, nu doresc să fac niciun fel de referire la cuantumul cu care va crește salariul minim”, a declarat Ciucă, miercuri, 2 noiembrie.

„Valoarea va depinde de cifrele care sunt reflectate în proiectul de buget”, a subliniat Ciucă, răspunzând unei alte întrebări.

Ciolacu, la Petrești: Este evident că va trebui mărit salariul minim

Aflat alături de premier, la Petrești, liderul PSD a vorbit la rândul său, în fața presei, despre necesitatea măririi salariului minim pe Economie. Și a dat exemplul Germaniei.

„Ştiţi foarte bine că o treime dintre români sunt plătiţi cu salariul minim pe economie. Acest lucru e un pic diferit faţă de ţările mai dezvoltate din Europa, nu este atât de mare acest procentaj, sunt 1,5 – 1,7 milioane de români plătiţi cu salariul minim pe economie. Atât în Italia, cât și în Germania – în Germania de trei ori – s-a mărit salariul minim pe economie. De ce? Ca să-şi menţină forţa de muncă”, a declarat liderul PSD.

Ciolacu susține că e normal ca acest salariu să crească. „Aşa se face în orice economie, dacă vrem să ne ţinem plusvaloarea în România şi românii în România. Nu există altă abordare economică niciunde în lume. Este normal să se mărească salariul minim pe economie. Sunt mai multe variante pe care ni le-au prezentat şi cei de la IMM-uri, şi cei din industrie. Sunt ferm convins că împreună și cu ministerul de Finanţe, vom lua decizia, dar este evident că va trebui mărit salariul minim pe economie”, a afirmat Ciolacu, de față cu premierul Ciucă.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Răzvan Lucescu a cucerit Atena!
  • Deputații pun la colț Comisia Europeană. Captarea CO2 pune în pericol așezările umane
  • Economia internetului, amenințată de inteligența artificială
  • Centrele de date: Big Tech pune la bătaie miliarde de dolari
  • Ne-am aranjat. MApN vrea să plătească în avans armamentul și să renunțe la orice fel de garanții
  • România, hub logistic regional: direcție cheie asumată de Guvernul Ciolacu
  • JO 2024: lamele de scrimă ale campionilor sunt făurite manual. Meseria “atipică”
  • Exit mobile version