AcasăSOCIALSalariul minim ar trebui să fie 3.700 de lei. Directiva europeană, obligatorie...

Salariul minim ar trebui să fie 3.700 de lei. Directiva europeană, obligatorie din 2024

Klaus Iohannis zice să așteptăm sfârșitul războiului din Ucraina

După votul din această lună a Directivei privind salariul minim european, practic, România poate trece la majorarea acestuia, deși obligatoriu va fi din 2024. Dacă se va raporta la salariul mediu, salariul minim în țara noastră ar trebui să fie 3.700 de lei brut, susțin sindicaliștii de la Cartel Alfa. Președintele Klaus Iohannis spune, însă, că nu este nicio grabă și că trebuie să așteptăm să treacă războiul din Ucraina și să avem creștere economică.

Unul dintre cele mai importante motive pentru care sindicatele europene au făcut presiuni pentru o directivă a salariului minim a fost situația dramatică a lucrătorilor din România. Salariul minim este tot ce au oferit corporațiile străine când au venit să facă aici profituri uriașe, condamnându-i pe români la sărăcie. Reticența pentru majorarea semnificativă a salariului minim în România este de înțeles, într-un fel. Pentru că o creștere a acestuia va însemna și o creștere a tuturor salariilor, în numele diferențierii pe bază de studii, competențe și sectoare de activitate, fapt care va spulbera atractivitatea mâinii de lucru ieftine din țara noastră.

În opinia președintelui Klaus Iohannis, nu este nicio grabă să-i scoți pe români din sărăcie. ”În primul rând, trebuie să se încheie războiul Rusiei împotriva Ucrainei, însă sunt necesare şi măsuri de redresare economică la nivel european şi pe plan naţional, iar rezultatele în acest sens se văd deja. Venitul minim trebuie să asigure un trai decent minimal, însă trebuie să ţinem cont şi de diferenţele de dezvoltare dintre ţări”, a afirmat președintele Klaus Iohannis. De partea cealaltă, ministrul pesedist al Muncii, Marius Budăi, s-a mulțumit cu o postare pe Facebook, în care a salutat acordul instituţiilor europene în ceea ce priveşte Directiva privind salariul minim. ”România susţine această directivă pentru că şi cetăţenii români sunt cetăţeni europeni şi trebuie plătiţi ca atare”, a scris ministrul Muncii, fără a detalia când și cum se va pune în aplicare o astfel de măsură.

Guvernul decide

Potrivit președintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, din ceea ce s-a votat acum, rămâne ca modul în care se va stabili salariul minim să fie la latitudinea guvernelor, cu consultarea partenerilor sociali. ”La noi, asta înseamnă că va decide Guvernul, că partenerii sociali nu contează. Marea problemă este că, în România, dacă se merge pe salariul median, salariul minim va crește foarte puțin, cam cu 200 de lei brut. Dar dacă salariul minim se va raporta la salariul mediu, așa cum o să cerem și noi, salariul minim ar trebui să fie 3.700 de lei brut. Se discută nu despre un salariu minim european, în sensul unei valori unitare la nivelul UE, ci de o metodă de stabilire a nivelului salariului minim, în funcție de situația națională. Condiționările puse prin Directiva europeană sunt puse pentru a da o mai bună distribuire a creșterii economice către toate categoriile sociale de lucrători”, n-a declarat Bogdan Hossu, președintele Cartel Alfa. Acesta arată că, la noi, din cauza faptului că nu mai avem contracte colective de muncă, prin care se făcea distribuția la nivel de sector sau unitate în funcție de competențe, calificări, responsabilități, există o polarizare a majorității salariaților în jurul salariului minim pe economie.

Românii au speriat Europa

Sindicaliștii spun că scopul acestei directive a fost tocmai stabilizarea la nivel european, pentru că românii i-au speriat cu nivelul de migrare, dat fiind faptul că am ajuns pe locul doi în lume după Siria. ”Totodată, se încearcă o mai bună distribuție a creșterii economice către toată lumea. Ceea ce Iohannis nu a înțeles, deși a semnat anul trecut la Summitul de la Porto, este că parametrul PIB nu înseamnă și o repartizare proporțională a creșterii acestuia. Alinierea la directivă va trebui să se facă în maximum doi ani, și nu în trei ani, cum se făcea, de regulă. Ceea ce înseamnă că, dacă se votează acum, în iunie 2022, în iunie 2024 este termenul limită de adoptare a noului salariu minim, după care statele sunt sancționate dacă nu s-au aliniat”, ne-a mai precizat președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
66.539 afisari

28 COMENTARII

  1. Cine mai supravietuieste pana atunci sa ne dea ei cand acum pun biruri la comanda???!!Cum ba sa primiti pnrr in loc de progr de guv si fmi in parlament sa va ghideze nu mai sunteti in stare de nimic???

  2. Salariul minim poate fi si 5000 de lei pana in 2024 . Daca din cauza impozitelor si taxelor si birului veti ramane tot cu atatia lei in buzunar ca acum , inseamna ca nu ati inteles nimic

  3. Cum ramane insa cu constiinta salariatului ?
    Dar cu seriozitatea ?
    Dar cu pregatirea profesionala ?
    Ele cum si cand pot fi ridicata la nivel european ?

  4. Salariul minim ar trebui să fie 3.700 de lei
    si pretzurile duble,
    e teoria economica a lu ciu-ciu…..

  5. Johannis este un nenorocit . Poate își mai cumpara 6 case pana România va avea crestere economică. Acest președinte este ultimul jeg al României

  6. Să trăiască ei cu așa salarii…deja mă gândesc să plec din țara asta. Iubesc țara, urăsc politicienii și uneori conaționalii.

  7. IN ROMANIA NUMARUL ANGAJATILOR LA STAT (degeaba) BUGETARI este cu 60% MAI MARE DECAT MEDIA EUROPEANA. In Romania se gasesc structuri organizatorice unicat CARE TAIE FRUNZA LA CAINI SI SUNT PLATITI CU MILIOANE DE EURO imprumutati …………
    FIRMELE DE PAZA SI SECURITATE (ale tradatorilor de neam) sunt platite in procent de peste 50% tot de la bugetele locale, primarii, spitale, scoli, etc

  8. Directiva UE : Conducatorii romaniei sa se arunce in hazna, cu capul inainte. Aplicarea ei trebuie facuta de indata
    Semeaza Ursula v.d. Leyen

  9. De la presedintele pizdei în jos, de la PSD PNL UDMR ALDE. PRO ROMANIA USR si care o mai fi, toti care au participat la marele jaf si la vânzarea tãrii trebuie bãgati acolo unde meritã. Altminteri, românii sunt terminati, Kaput! Si ei vor fi cel mai vinovati.

  10. Doresc sa îi văd și pe politicieni trăind cu salariu minim pe economie măcar trei luni ,sa aibă și un copil de întreținut la facultate,atunci cred ca ar adopta mai repede mărirea lui.

    • Aveți dreptate dar mulți vor rămâne fără serviciu deoarece firmele mici nu vor putea duce aceasta mărire…dar sper sau mai bine zis speram că această mărire sa fie făcută cat mai curând

  11. O jigodie de presedinte.Ii mai trebuie o mustata hitlerista.De unde iau bugetarii salariile? Din taxele si impozitele prostilor(cum ne considera ei).

  12. O nulitate în absolut , nici măcar cele mai urate cuvinte nu mai pot descrie situația actuala a ROMANIEI ,eu unul as merge personal la București sa le rup mâinile cu care au furat și fura fără nesimțire, dar cu CINE???

  13. Nu este nici o graba??.Domnule PRESEDINTE De ce oare bunastarea romanilor și creșterea puterii de cumpărare nu este o prioritate pentru dumneavoastră?? Sunt curios care ar fi o situație de urgenta și o graba pentru gândirea dumneavoastră. Infrastructura nu este nici o graba, în tara asta nimic nu este nici o graba. Cârcotașii vor spune ca nu este treaba dumneavoastră. Dar de ce va asumați aceste lucruri ca nu este nici o graba???? Pararea mea personala,este, ca trebuie sa plecam toți din tara asta. În cea mai mare graba. Si sa rămână ăștia fără nici o graba.

  14. Dl Presedinte, observ ca coana mata te-a facut pe slow-motion.Si prost pe deasupra!Dar bai nazistule,cum dracu sa spui asa ceva?Curand o sa fii scos din comfort stimabile!Tine minte comentariul asta!

  15. Au mărit salariile tot celor care au salarii mari numai pentru ei sau marit prețurile pentru noi cei care avem minimum de ce nu ni sa marit cu nici un leu pentru noi nu sau marit facturile RUSINE

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger