Subiectul pensiilor speciale continuă să fie unul intens discutat în spațiul public.
Președintele Camerei Deputaților și al PSD-ului, Marcel Ciolacu, a făcut referire la pensiile speciale într-un interviu recent. Politicianul spune că, în cazul în care, la momentul de față, se ia ad litteram – întocmai, cuvânt cu cuvânt – tot ceea ce este asumat în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), atunci „depopulăm Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Justiţia, toate Serviciile din România”. Șeful formațiunii social-democrate spune că în spaţiul public „este o mare ură împotriva” acestor pensii speciale, care, în opinia sa, e „îndreptăţită”.
„Din punctul meu de vedere, avem o lege deja trecută prin Parlament, prin avizele tuturor miniştrilor şi nu vă ascund că şi astăzi am avut o întâlnire cu domnul prim-ministru şi cu toţi miniştrii de resort, normal şi ministrul Muncii, pentru că el este şeful de filă pe acest jalon şi căutăm soluţiile cele mai bune. Este o discrepanţă mare între practica din Uniunea Europeană, mă refer la pensiile magistraţilor, la pensia din Apărare, din ordine publică, din siguranţă naţională şi ce ne-am asumat noi în PNRR. Decizia şi discuţiile cu Comisia Europeană trebuie să fie unele foarte echilibrate. Dacă în acest moment noi luăm ad litteram ce ne-am asumat în PNRR, depopulăm Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Justiţia, toate Serviciile din România. Dacă ne dorim acest lucru, eu nu îmi doresc acest lucru, mergem ad-litteram (…)”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri, la Europa FM.
Ciolacu: „Nu poţi să ieşi la pensie la 45 de ani”
Șeful PSD a săgetat precedentul guvern de dreapta, susținând că a ținut ascuns PNRR-ul , posibil din neglijență sau din „neștiință”.
„Nu vă supăraţi, acel Guvern era condus de un premier de dreapta, era un Guvern de dreapta. Eu nu ştiu cum nişte oameni, după ce au ţinut ascuns PNRR de toată lumea, poate au făcut-o din neglijenţă, poate au făcut-o din neştiinţă, asta înseamnă să laşi să nu fie ceva în dezbatere publică. Nu e o decizie politică uşoară, pentru că în spaţiul public este o mare ură împotriva pensiilor speciale, îndreptăţită. De ce? Pentru că anumite categorii au găsit oportun să facă nişte excese. Vă dau nişte exemple – faptul că la pensie ai mai mult decât aveai în activitate, faptul că îţi faci calculele pe ultima lună de zile faţă de regulile europene unde se face de obicei pe ultimele 12 luni. Tot felul de modificări legislative, în funcţie de cum a convenit cuiva, a creat un val masiv de ură împotriva acestor pensii. Armata nu poate să aibă pensie specială, Armata are pensie de serviciu. Franţa, Belgia, Germania au lege specială în ceea ce priveşte Armata, ordinea publică şi Serviciile. Mai mult, exagerarea unde a mai fost? Nu poţi să ieşi la pensie la 45 de ani, exact când eşti în maturitatea profesională. Toate aceste lucruri sunt prevăzute în modificare”, a mai spus liderul PSD.
„La Parlament nu trebuie să existe niciun fel de pensie specială”
În acest context, politicianul aflat la conducerea PSD a mai declarat că, săptămâna viitoare, Coaliţia are „obligaţia” de a veni cu anumite amendamente, „astfel încât să ne apropiem cât mai mult de îndeplinirea jalonului, pentru că altfel legea trece tacit prin Senat” şi nu poate fi modificată. „Cum este ea acum, nu este acceptată ca îndeplinire de jalon”, a mai spus Ciolacu.
Referitor la pensiile parlamentarilor, liderul PSD a spus că nu sunt prevăzute pe această lege. „Ştiţi foarte bine că nu am pensie specială. (…) Din punctul meu de vedere, la Parlament nu trebuie să existe niciun fel de pensie specială”, a subliniat Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.