Cauta

Ciolacu, avertisment pentru directorul Poștei Române! Ce se întâmplă dacă întârzie pensiile din cauza grevei. „Să rezolve problema” – VIDEO

sursa foto: Facebook/Partidul Social Democrat

Dacă pensiile nu ajung la timp la oameni luna aceasta din cauza grevei de la Poșta Română, directorul va pleca din funcție – a lăsat să se înțeleagă premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului a declarat în fața presei că a avut o discuţie şi a transmis ministrului şi directorului Poştei să rezolve cât mai rapid problema.

„Domnul director va pleca”

„Am avut o discuție cu domnul ministru (al Cercetării, Inovării și Digitalizării-n.red.) și aseară, am avut o discuție și cu directorul, eu le-am spus să rezolve problema cât se poate de rapid.

În cazul în care, Doamne ferește, nu ajung pensiile la destinație, din cauza unei greve la Poșta Română, cred că domnul director va pleca”, a declarat Ciolacu, marți, 2 aprilie, aflat la sediul PSD.

Angajaţi ai Poştei Române se află de luni în grevă generală. Marți ar urma să se afle dacă greva poștașilor va continua sau protestul se va opri.

Blocul Național Sindical (BNS) a transmis, luni seară, că se analizează propunerea venită din partea conducerii Poștei Române, cu privire la lucrătorii poștali plătiți cu salariul minim.

„Blocul Național Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, a luat act de propunerea managementului Poștei Române, prin care lucrătorii poștali plătiți cu salariul minim ar putea beneficia de o creștere salarială în două tranșe: la 1 iulie și 1 septembrie.

Potrivit propunerii, cumulat, după cele două tranșe, un angajat al Poștei Române ar primi o creștere salarială netă de 369 lei în medie”, au transmis reprezentanții BNS, prin intermediul Facebook.

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version