Cauta

Ciolacu a răbufnit înaintea Congresului PNL: ”5.000 de liberali ignoră normele sanitare, cu riscul de a răspândi virusul în toată țara”

Ciolacu a răbufnit înaintea Congresului PNL: ”5.000 de liberali ignoră normele sanitare, cu riscul de a răspândi virusul în toată țara” (sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu)

Cu două zile rămase până la Congresul liberalilor, în care se așteaptă să se tranșeze lupta internă dintre Ludovic Orban și Florin Cîțu, pentru prima funcție în cadrul acestei formațiuni politice, liderul principalului partid de opoziție a ieșit la rampă cu un mesaj mustind de critici îndreptate către Executivul Cîțu și către PNL.

”Congresul PNL cu 5.000 de oameni într-o singură sală, deși infectările au explodat- este un afront uriaș la adresa românilor”, susține, din start, Marcel Ciolacu, referindu-se la evenimentul intern al liberalilor, programat pentru sâmbătă, 25 septembrie, la Romexpo.

În tot acest context, politicianul aflat la șefia PSD-ului acuză o dublă măsură. ”Guvernul Cîțu siluiește cum vrea legea în interes politic, dar le cere românilor să accepte restricții tot mai severe. Este o dublă măsură flagrantă care va avea ca efect și mai puțină încredere în guvernanți”, consideră liderul PSD.

Totodată, Ciolacu face trimitere la felul cum s-a desfășurat Congresul PSD, în urmă cu un an, tot în perioadă de pandemie. ”Anul trecut, PSD a organizat Congres online în pandemie și a făcut eforturi uriașe să respecte toate prevederile legale:

– am redus masiv numărul de delegați;
– am folosit mai multe spații interioare și exterioare din țară conectate prin internet;
– am stat mai puțin de 20 de persoane în aceeași sală”, susține Ciolacu în mesajul transmis joi după-amiază, pe pagina sa de Facebook.

Săgeți la adresa liberalilor

Liderul PSD arată cu degetul acuzator în direcția reprezentanților PNL-ului, formațiunea politică pentru șefia căreia se luptă Ludovic Orban, actualul lider, dar și premierul Florin Cîțu.

”Acum, PNL face orice să fie deasupra legii. 5.000 de liberali ignoră normele sanitare, cu riscul de a răspândi virusul în toată țara.

În România revine carantina, magazinele se închid din nou la ora 18.00 sau 20.00, iar Cîțu, Orban, Gorghiu și Rareș Bogdan au un singur gând: cum să numere voturile. Restul țării a reînceput să numere zilnic morții de COVID 19”, susține Ciolacu, în încheierea mesajului său.

Cîțu: Avem recomandare de la specialişti

În cursul acestei zile, aflat la Palatul Victoria, Florin Cîțu declarase, în cadrul unei dezbateri online, referitor la tot mai apropiatul Congres al PNL-ului, că nu e un eveniment care care se întâmplă în fiecare zi, ci la patru ani.

Avem recomandare de la specialişti, care spun că, dacă se respectă toate normele – şi avem acolo 15.000 de metri pătraţi, asta înseamnă că fiecare persoană, dacă vin 5.000 de delegaţi -, respectăm cei 3 metri pătraţi pentru fiecare persoană, vor fi cu măşti, cu certificat verde, cu cel de testare, toate condiţiile vor fi respectate de siguranţă, ca să poată să fie desfăşurat acest congres în condiţii de siguranţă.

Nu este un eveniment care se întâmplă în fiecare zi, este un lucru care se întâmplă o dată la 4 ani, deci se poate face, dar cu respectarea tuturor condiţiilor”, a declarat prim-ministrul Cîțu.

Ultimele stiri

  • Europa îl înfruntă peTrump: „Nicio palmă de pământ cedată Moscovei fără pace reală”
  • Start concurs național Bursa SAB: Senatul Științific al FDVDR premiază cu 5.000 de euro proiecte bazate pe AI pentru mobilitatea 4.0
  • Ministrul Finanțelor a cerut ANAF verificarea marilor companii care tergiversează plata obligațiilor fiscale: Cine a oferit protecție la cel mai înalt nivel acestor jucători?
  • Trump militarizează Washingtonul: siguranță sau spectacol politic?
  • Madam… CSM și privilegiile magistraților!
  • Incendiile de vegetație fac prăpăd: Un român a murit în Spania/Bărbatul avea arsuri pe 98% din suprafaţa corpului
  • Bolojan ne va surprinde când va scădea ceva în favoarea românilor
  • Insula Iubirii – Ella, nunta e într-o lună, nu pe Marte!
  • VIDEO. Mugur Isărescu: „Nu suntem în recesiune, dar există acest risc”
  • Prețurile au explodat! Rata inflaţiei a crescut puternic în iulie/Energia electrică s-a scumpit cu aproape 63%
  • Exit mobile version