Încă de când armata lui Vladimir Putin a atacat Ucraina fără nicio provocare – și chiar înainte de asta – un anumit tip de politicieni și “experți” au cerut ca Occidentul și Kievul să „negocieze” cu Kremlinul.
Nu există „soluții militare” pentru acest război, sau pentru orice conflict cu Rusia, ci doar „diplomatice”, continuă narațiunea. Oricine nu înțelege asta, implicit, pur și simplu nu își dorește „pacea” suficient de mult.
Alții susțin că acest raționament dă realitatea peste cap. Dacă există ceva ce Occidentul a făcut de când Putin a ajuns la putere acum două decenii – și a continuat să încerce să facă de la invazia sa din acest an – este să vorbească pe alături. Gândiți-vă doar la pelerinajele la Minsk din 2014-2015 ale liderilor Germaniei și Franței sau la coada de lideri occidentali care au încercat să-l convingă pe Putin să renunțe la invazie la începutul acestui an.
Problema este că Putin a „negociat” cu rea-credință. Mai mult, de la atacul asupra Ucrainei, el a escaladat și și-a confundat obiectivele de război atât de nesăbuit încât nu este clar ce ar negocia Kievul sau susținătorii săi.
Dacă Putin ar fi spus în mod consecvent că vrea „doar” Crimeea și Donbas și că este pregătit să dea ceva în schimb – un compromis dezgustător din punct de vedere moral – ar fi cel puțin imaginabil, relatează Washington Post. Dar el vrea să stingă Ucraina ca națiune și susține că „operațiunea militară specială” este necesară pentru a „denazifica” țara.
Cum poți să iei loc la masa negocierilor când masa este plină de astfel de fantasme? În schimbul unui armistițiu, i-ați permite lui Putin să comită doar jumătate de genocid sau o treime? Ați negocia un sfert din supraviețuirea voastră națională, în schimbul „păcii”? Și chiar și atunci, de unde ați ști că Putin nu se va întoarce peste un an pentru restul?
Din întâmplare, fiecare dintre cele două tabere din dezbatere are o întruchipare elocventă într-un lider occidental. Cel care vorbește pentru facțiunea „să negociem” este președintele francez Emmanuel Macron. Articulând argumentul contrar este premierul estonian Kaja Kallas.
Macron provine dintr-o lungă tradiție gaullistă, în care Franța se situează, în general, de partea Occidentului „anglo-saxon”, dar în același timp rămâne distantă din punct de vedere geopolitic în cadrul acestuia. Această poziție include, în special, menținerea unei relații separate – și mai degrabă conciliante – cu Moscova.
Macron își vede propriul rol de mediator și a opinat public că „nu trebuie să umilim Rusia”, ci „să construim o rampă de ieșire prin mijloace diplomatice”. Luna aceasta, în vizită la președintele american Joe Biden, a spus chiar că Occidentul trebuie să „dea garanții Rusiei în ziua în care se va întoarce la masa negocierilor”.
Implicit, liderul de la Elysee merge de acord cu propaganda lui Putin, care se bazează pe inversarea rolurilor de victimă și de făptuitor. Dacă cineva trebuie să ofere garanții de securitate în negocierile de pace, este Rusia; dacă cineva trebuie să le primească, este Ucraina.
Kaja Kallas vorbește din perspectiva celor trei republici baltice — propria ei Estonie, precum și Letonia și Lituania — care au fost înghițite de Uniunea Sovietică și de fapt subjugate și colonizate de imperialismul rus.
Dacă Putin nu este oprit în Ucraina, va continua să amenințe restul regiunii. Nu oprești un bătăuș liniștindu-l, argumentează ea, ci arătându-i limite. Orbit, Occidentul nu le vede și-l caută între coarne pe bătăuș.