Cauta

Ce ar urma să facă Piedone, în cazul în care ar pierde cursa pentru Primăria Capitalei: „Ne întoarcem la meseria de bază”

sursa foto: facebook/Cristian Popescu Piedone

Actualul edil al Sectorului 5 și, totodată, candidatul PUSL la Primăria Capitalei la alegerile din acest an a dezvăluit ce ar face, mai exact cu ce s-ar ocupa dacă nu ar ajunge în fotoliul de primar general.

Cristian Popescu Piedone a intrat în cursa electorală pentru Primăria Capitalei, la alegerile locale din iunie. Se numără printre politicienii care aspiră la prima funcție în cadrul PMB.

Actualul edil al Sectorului 5 a fost întrebat, într-o emisiune la un post TV, din ce ar trăi dacă nu ar deveni primarul general al Capitalei.

Piedone: „Eu îmi joc cariera și și-o joacă și băiatul meu”

Popescu Piedone a spus că atât el, cât și fiul său – care, din câte s-a aflat, și-a depus recent candidatura la Primăria Sectorului 5, urmând să candideze din partea PUSL – „își joacă”, în fapt, „cariera”.

„Eu îmi joc cariera și și-o joacă și băiatul meu. Familia Popescu nu a trăit niciodată din politică. Dacă Piedone va pierde, își va crește nepoții și se va bucura de viață. Din ce trăiesc? Dinainte de ’90, familia mea deține câteva restaurante. Ne întoarcem la meseria de bază.

Îi voi servi la urne pe domnii care vor să câștige Bucureștiul. Experiența mea de viață, chiar dacă am trăit într-o familie respectabilă pe vechiul regim, ultimul rebel, adică eu, am ieșit puțin din decor, dar am revenit. Faptul că am ieșit și am văzut ce se întâmplă în stradă, să știți că orice bibliotecă nu se va citi în stradă. Metamorfoza străzii și a omului e atât de complexă încât nu o poți citi în nicio bibliotecă”, a spus Piedone, citat de romaniatv.net.

„Au intrat să salveze onoarea coaliției”

Cât despre situația apărută, mai nou, ca urmare a deciziei Coaliției de a-l retrage pe medicul Cîrstoiu ca variantă de candidat comun la Primăria Capitalei și a hotărârii ca PSD-ul să meargă la alegerile locale din vară cu Gabriela Firea candidat la PMB, iar PNL cu Sebastian Burduja, Piedone dă de înțeles că, de fapt, noua formulă l-ar avantaja. Și anume candidaturile separate din partea PSD și PNL.

Actualul primar al Sectorului 5 consideră că Firea și Burduja au intrat în cursa electorală pentru Primăria Capitalei pentru a salva „onoarea Coaliției”.

„Pentru mine absolut deloc, chiar mă favorizează, o să vedeți acest lucru. Cei care au intrat în cursă, Gabriela Firea și Sebastian Burduja, au intrat să salveze onoarea coaliției. Au intrat la sacrificii, eroi de sacrificiu. Firea pierde, dar este europarlamentar, domnul Burduja pierde, dar e un ministru de succes”, a declarat Piedone.

Ultimele stiri

  • Dacă nu erau bulgarii, poporul v-ar fi iubit cu ouă și roșii, domnule Bolojan!
  • VIDEO. Angajații de la Finanțe tună și fulgeră în fața ministrului Nazare: Veniți în fiecare birou, la fiecare etaj, să vedeți în ce condiții lucrăm!
  • Actrița Manuela Hărăbor, scoasă din distribuția unui serial pe motiv de „expunere politică”: „Cum e cu egalitatea de drepturi a ideologiei voastre pro-europene?”
  • Surse. CCR se pregătește să acorde indemnizații de câte 180.000 de lei pentru cei 3 judecători care își termină mandatul
  • Jocuri de noroc: Când influenceri și vedete devin dealerii noii dependențe
  • A expirat plafonarea la energia electrică/Cu cât cresc facturile la curent
  • ANRE majorează tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, de la 1 iulie
  • Elena Udrea află astăzi dacă va fi liberată condiționat. Judecătoria Ploiești, așteptată să se pronunțe asupra cererii fostului ministru
  • Comunicat de presă GREENVIRO SRL
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version