Nici bine nu a apucat ministrul Energiei, Virgil Popescu, să posteze, vineri, 1 iulie, un mesaj pe o rețea de socializare în care să anunțe, pe un ton victorios (cu eticheta ”#DaSePoate”), că s-au ieftinit carburanții – ca urmare a aplicării ordonanței de urgență aprobate ziua trecută de Guvern, că mulți internauți s-au grăbit să-și spună punctul de vedere.
După ce Virgil Popescu a ales să posteze, în dimineața zilei de 1 iulie, un mesaj de mulțumire adresat companiilor care au aplicat deja OUG-ul, postare însoțită de fotografii cu benzinării care au redus preţul la carburanţi, românii au reacționat.
Ministrul a ieșit cu mulțumiri

„Carburanți mai ieftini! Vreau să le mulțumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar și au aplicat deja prevederile Ordonanței de Urgență cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a prețului la carburanți. #DaSePoate”, a scris Virgil Popescu.
Rapid, au apărut și primele reacții. Pe lângă critici și nemulțumiri, din rândul comentariilor nu au lipsit nici ironiile. „Aveți un tupeu fantastic”, îi transmite, între altele, un internaut ministrului Energiei. „Prosteală pe față” – acuză un alt internaut.
Ce i-au transmis românii





Iată câteva dintre comentariile postate la mesajul ministrului Virgil Popescu, cu mențiunea că redăm reacțiile exact așa cum au fost ele scrise de către cei care le-au postat:
„Nu știu ce sa fac cu banii economisiti. Un sfat va rog, unde investesc?
Sa va fie rusine !! Aceasta „ieftinire” numiti dvs ajutor pentru cetateni ? Daca ieftineati cu cel putin 1 leu , va aplaudam , asa sa va fie rusine , daca stiti ce inseamna …. 🤬🤬🤬🤬
Auzi boss, spunei lui Ciucă al nostru că motorina se produce în țară! Fă-i un semn cu cotul, să nu mai fie penibil. Oricum cu reducerea asta de 50 de bani, sunteți un partid penibil! Și voi și mutul de la Cotroceni.
Intr-o săptămâna sunt la loc cei 50 de bani.Rusine tuturor guvernanților care au fost de acord cu acest proect
Domnul ministru cu mare regret ca v am votat ,aveti un tupeu fanstastic !! …chiar s au ieftinit enorm! Opriti bataia de joc asupra romanilor .Aceasta postare va face mai mult rau decat bine, ati calculat gresit !!
Pe ce lume trăiți??? O să stea cateva zile după care creste la loc! Sunteți penibili, să vină odată alegerile alea să scapam de voi!
Pai aia 50 de bani tot noi ii plătim prin taxe și impozite, despre ce vorbim ,sau de unde ii da statul la benzinării? Prosteala pe față!!!”
Convingerea lui Popescu
Vă amintim că după ce Guvernul a aprobat, în cadrul ședinței de joi, această ordonanță de urgență, privind susținerea acordării de reducere ale prețurilor la benzină și motorină, Ministrul Energiei a anunțat, în fața presei, că se așteaptă ca în perioada imediat următoare să vadă companii care o aplică.
„Astăzi (joi-n.red.) s-a aprobat această ordonanță de urgență, vorbim de o reducere cu 50 de bani, 25 de bani vor fi suportați de către bugetul de stat, printr-un mecanism pe care cred că colegul meu de la finanțe vă poate explica mai bine, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care voluntar o vor aplica lanțurile de benzinării, în cazul când doresc să ia și această reducere de la bugetul de stat de 25 de bani. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, iar eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem în piață, să vedem companii care aplică această ordonanță. (…) Să le lăsăm totuși un termen scurt, evident, în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată să aceste modificări”, a spus Popescu.
„Ordonanța oferă un cadru legislativ și o conformare voluntară, nu este ceva obligatoriu. Eu, din ceea ce cunosc în piață în momentul de față, sunt convins că majoritatea lanțurilor de benzinării, dacă nu chiar toate, vor aplica această ordonanță și românii vor beneficia practic la toate stațiile din România de această reducere de 50 de bani”, a mai declarat Virgil Popescu.