Loviturile regulate ale rachetelor rusești asupra centralelor electrice ucrainene întrerup aprovizionarea cu energie și apă. Bombardamentele strategice sunt un instrument consacrat, deși contestat, pentru câștigarea războiului.
Au fost o caracteristică a luptei occidentale încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.Au provocat daune de durată multor orașe germane și japoneze, inclusiv Dresda și Hiroshima. De asemenea , bombardamentele strategice au fost folosite în războaiele ulterioare – în Vietnam, Iugoslavia și Irak.
Încă nu există un consens al experților dacă această strategie subminează suficient capacitatea fizică și moralul național al inamicului. Dar strategii militari ai Rusiei par să fi ratat sau să fi ignorat unele evoluții importante.
De asemenea, este puțin probabil ca strategii ruși să creadă în puterea bombardamentelor strategice de a constrânge adversarul să negocieze. De când au început loviturile în octombrie, Zelenski nu a arătat nicio dorință de a face concesii, cerând în schimb mai multe și mai bune sisteme de arme pentru a închide cerul Ucrainei.
Este mai plauzibil ca strategii ruși să urmărească ceea ce politologul american Robert Pape a catalogat drept „pedeapsă” în cartea sa “Bombing to Win” – un efect de demoralizare pentru conducerea inamicului. Dar se pare că Ucraina nu se încadrează în această descriere.
În plus, atacurile asupra centralelor electrice și transformatoarelor în încercările sistematice de a degrada rețeaua electrică ucraineană nu sunt cea mai evidentă modalitate de a perturba infrastructura: lovirea podurilor cheie ar fi fost o cale mai scurtă către același obiectiv.
Comandamentul rus a fost reticent, poate în speranța că ar putea avea nevoie într-o zi de acea infrastructură costisitoare pentru propriile trupe.
Ucrainenii sunt mai probabil să se apropie și mai mult de Zelenski și de liderii lor militari pe măsură ce Rusia trage rachetele, așa cum au făcut britanicii în jurul lui Churchill în timpul bătăliei din 1940 pentru Marea Britanie. Sau așa cum au făcut-o sârbii cu Slobodan Milosevic în timpul bombardamentelor NATO din 1999.
Kremlinul nu pare să creadă că ucrainenii simt că duc un război existențial. Această neîncredere ar fi în concordanță cu ideea că greutățile îi vor întoarce în cele din urmă împotriva lui Zelenski. Este o premisă greșită.
Bombardamentele menite să ucidă sau să izoleze armata inamică și liderii ei au efecte opuse. Rusia pare blocată într-o eră anterioară de luptă.