Cauta

Bode, înainte de Consiliul JAI, în privința Schengen: Orice compromis în interesul României îl vom accepta – VIDEO

Bode, înainte de Consiliul JAI, în privința Schengen: Orice compromis în interesul României îl vom accepta – VIDEO - Ziarul National

(foto: captură video)

Înainte să participe, alături de alți miniștri de Interne din Uniunea Europeană, la reuniunea de joi a Consiliului pentru Afaceri Interne, în care se așteaptă să se ia o decizie în privința Schengen, Lucian Bode a declarat că mandatul său este să solicite dezbatere şi vot pentru aderarea României la Schengen.

Ministrul PNL al Internelor s-a declarat încrezător, înaintea reuniunii de la Bruxelles.

„România va solicita un singur lucru – respect. Pentru că România respectată în Uniunea Europeană este suma respectului câştigat de fiecare român din partea Uniunii Europene. (…) Azi, mandatul meu este unul foarte clar și simplu: voi solicita dezbatere şi vot pentru aderarea României la Schengen. (…) Argumentele României sunt arhicunoscute şi sunt susţinute de Preşedinţia cehă, de către Comisie (Europeană) şi majoritatea statelor membre, cu excepţia Austriei. (…) Sunt încrezător într-un rezultat pozitiv pentru România (…) un vot pentru aderare azi”, a susținut Bode, joi dimineață, în fața presei.

Citiți și: Mascarada Schengen. România, sedusă și abandonată

Bode: Interesul României e mai presus de orice

„Orice compromis în interesul României îl vom accepta”, a spus ministrul Bode.
Ministrul a fost întrebat de jurnaliști în ce măsură este fezabilă „decuplarea” de Bulgaria și dacă se ia în calcul o astfel de variantă. „În acest moment, noi intrăm la dezbatere și vot cu propunerea de aderare împreună România şi Bulgaria. (…) Funcţie de poziţiile pe care le vor avea miniştrii de interne astăzi, aici, lucrurile pot evolua într-o direcţie sau alta, cum am spus, în interesul României. Eu nu ies din acest mandat, mandatul meu este să susţin aderarea României la spaţiul Schengen şi vot astăzi”, a spus șeful MAI.

Și nu sunt singurele precizări pe care le-a făcut Bode pe acest subiect. „Am pornit pe acest drum împreună cu Bulgaria, am fost evaluați împreună cu Bulgaria. Suntem într-un parteneriat cu Bulgaria și într-o relație de bună vecinătate. Noi ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României e mai presus de orice. România trebuie să fie membră a Spațiului Schengen începând cu 2023”, a mai declarat ministrul de Interne, înaintea Consiliului JAI din 8 decembrie.

Ultimele stiri

  • UPDATE. Fostul ministru al Transporturilor, arestat preventiv/Noi detalii în scandalul momentului! Ce ar fi declarat complicele fostului ministru Răzvan Cuc la DNA
  • Premierul, declarații de ultimă oră! Ilie Bolojan: Cel puţin în fapte de corupţie grave nu ar trebui să existe prescripție
  • Iar au început tefeloazele să se vaite că au protestat în frig
  • Sărbători cu buget chibzuit și cu ochii pe oferte! Studiu: Bugetul alocat cumpărăturilor scade cu 10% în 2025
  • Bolojan ar vrea ca toată lumea să se pensioneze la 65 de ani: „Trebuie să eliminăm posibilitățile de pensionare anticipată”/Ce spune premierul despre ajutoarele de șomaj
  • Părinții, în alertă! Mai mulți copii de la o grădiniță din Drobeta-Turnu Severin, la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
  • Alunecare de teren, pe DN1, în zona localității Cornu. Circulația, restricționată parțial/Anunțul autorităților
  • Ședință tensionată a Coaliției, după votul PSD la moțiunea împotriva Dianei Buzoianu. Ce subiecte-cheie sunt pe agenda discuțiilor
  • O brad frumos…
  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Exit mobile version