Cauta

Blocarea moțiunii, la mâna CCR! Când se dezbate sesizarea premierului Florin Cîțu

Florin Citu

Blocarea moțiunii, la mâna CCR! Când se dezbate sesizarea premierului Florin Cîțu

Curtea Constituțională a României ia decizia momentului în criza politică: judecătorii stabilesc data la care tranșează sesizarea depusă de premierului Florin Cîțu pe tema semnăturilor presupus false ale parlamentarilor USR și AUR de pe moțiune.

CCR ar putea anunţa termenul la care urmează să fie dezbătută sesizarea premierului Florin Cîţu cu privire la existenţa unui conflict juridic dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, după ce părţile implicate au primit termen până miercuri, 15 septembrie, să transmită punctele de vedere.

PNL, PSD și UDMR au reușit să impună, marți, în conducerea Parlamentului, un punct de vedere care contestă procedurile de depunere și citirea moțiunii de cenzură, încălcând din nou regulile și realizând un nou precedent în cutuma legislativului, potrivit Hotnews.

Premierul a făcut plângere la CCR

Prim-ministrul a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu „încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie”.

„În opinia noastră, există un conflict în sensul articolului 146 litera e) din Constituţie, întrucât Parlamentul României, prin Preşedintele Camerei Deputaţilor, a transmis Guvernului României o moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie, ceea ce se constituie într-o conduită neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă şi care a generat o situaţie conflictuală a cărei origine rezultă chiar din textul constituţional.

Astfel, în prezenta cerere, solicităm instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului”, se explică în sesizare.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version